Stejarul plantat de Regele Ferdinand in Timisoara

Stejarul plantat de Regele Ferdinand I în 1 mai 1923 în Piața Libertății din Timișoara va fi tăiat. Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, spune că acesta s-a uscat și nu mai putea fi salvat.

„Un moment dureros pentru Timișoara – tăiem stejarul din Piața Libertății care a fost plantat de Regele Ferdinand I în 1 mai 1923. A fost grav afectat de lucrările de reabilitare a pieței, s-a uscat de câțiva ani și nu mai putea fi salvat”, a anunțat vineri Dominic Fritz.

Conform acestuia, Majestatea Sa Margareta a acceptat invitația de a planta, săptămâna viitoare, în locul lui un alt stejar, ca semn de respect pentru legătura istorică pe care Timișoara o are cu Casa Regală.

Primarul Timișoarei a anunțat că trunchiul stejarului sădit de Regele Ferdinand I va fi donat Facultății de Arte și Design din Timișoara și va fi transformat într-o operă de artă care va fi amplasată într-un spațiu public.

„Acum facem tot posibilul să salvăm celălalt stejar din Piața, plantat tot în 1923 de Regina Maria. Intervențiile au fost recomandate în urma unui studiu realizat de specialiștii Asociației Peisagiștilor din România (ASOP) – Filiala Teritorială Vest pentru a-l proteja”, a mai spus Fritz.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns