gropi asfalt

Primăria Sibiu a spus acum mai bine de o lună că a început campania de asfaltare a gropilor rezultate după sezonul rece. Unele au dispărut sub asfaltul nou, dar altele, în schimb, sunt tot acolo, ca o mărturie a faptului că s-a aruncat antiderapant în lunile de iarnă. 

Dar, mai grav este când aceste gropi se află pe marile artere, cum este una de pe Bulevardul Victoriei, în apropiere de Spitalul Militar. Cine nu cunoaște traseul și dă în ea, jumătate de roată îi va fi ”înghițită„.

Nici pe Calea Poplăcii lucrurile nu stau perfect, pentru că zi de zi, cei care trec pe acolo trebuie să ocolească niște gropi, e drept, ceva mai decente.

Dar, atunci când gropile pun în pericol chiar ambulanțele, lucrurile nu ar mai trebui luate în râs. Asta se întâmplă pe strada Ioan Lupaș, de lângă parcul Astra. Pe aici trec zilnic ambulanțele care merg la Spitalul de Pediatrie, iar gropile le cam pun probleme.

groapa asfalt

”Gropile astea sunt aici de ceva vreme. Altă dată când am observat așa ceva am făcut sesizare și s-a rezolvat. Acum, nimic. Trec cu ambulanța zilnic pe aici și trebuie să le ocolesc. Dar, dacă ocolești mașinile parcate, dai în alte gropi, de la marginea trotuarului”, spun un șofer de ambulanță din Sibiu.

gropi

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns