iorga accident mai

Doi bărbați au fost călcați, vineri, de o mașină în timp ce mergeau pe trotuar. Autoturismul i-a lovit în plin, iar unul dintre ei a decedat. Celălalt a fost rănit grav, fiind transportat de urgență la spital. Acesta este încă internat la Județean, iar starea lui este stabilă. 

Doi bărbați care circulau pe trotuar pe strada Nicolae Iorga din Sibiu au fost loviți în plin de un autoturism. Șoferul acestuia ar fi încercat să evite impactul cu o altă mașină care circula în fața sa. Din păcate, impactul a fost fatal pentru unul dintre pietoni, acesta fiind declarat decedat. Celălalt a suferit un traumatism cranio-cerebral și a fost transportat la spital, acolo unde a fost preluat de medici.

VEZI AICI CINE ERA PIETONUL DECEDAT

Bărbatul, în vârstă de 41 de ani, a fost supus investigațiilor medicale. El a fost diagnosticat cu fractură la nivelul feței și contuzie în zona bazinului. Medicii spun că el va mai rămâne în spital.

„Pacientul este stabil, iar în prezent este internat pe secția Neurochirurgie”, a declarat, pentru Ora de Sibiu, Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al SCJU Sibiu.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns