spital targu mures

 O tumoare gigant, de aproximativ 12 kilograme, a fost îndepărtată cu succes de la un pacient de 42 de ani de medicii de la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş.

Intrevenția de îndepărtare a tumorii gigant care îngloba rinichiul stâng, hilul renal, muşchiul psoas stâng, diafragmul stâng, la un pacient de 42 de ani a avut loc marți. Operația a fost realizată de o echipă de medici din cadrul Secţiei Clinice Chirurgie I a Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Târgu Mureş, coordonată de Daniel Popa, relatează Mediafax.

Potrivit medicilor, intervenţia a fost extrem de dificilă din cauza volumului mare al tumorii, care avea un diametru de 35 de centimetri şi aproximativ 12 kilograme, dar şi din cauza relaţiei strânse cu elemente vasculare importante.

Operația a durat aproximativ 2 ore, s-a desfăşurat în Blocul operator Chirurgie I şi a constat în excizia în întregime a formaţiunii tumorale.

Evoluţia postoperatorie a pacientului este una favorabilă. Acesta urmează să fie externat în următoarea perioadă, anunță reprezentanții spitalului.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns