33d39b65 334c 4dae bf3f 0cd12fb7da38

Peste două treimi din măsurile prevăzute în pachetul „Sprijin pentru România” sunt active și produc deja efecte. Valoarea totală a pachetului este de 17,3 miliarde de lei, în timp ce valoarea măsurilor adoptate deja este de 11,5 miliarde de lei.

„Am reușit la nivelul Guvernului ca în decurs de o lună să aprobăm cele mai multe din măsurile cuprinse în Programul Sprijin pentru România. Împreună cu Parlamentul și cu liderii Coaliției de Guvernare ne-am asigurat că sunt disponibilizate fonduri de la bugetul de stat și din resurse europene pentru punerea in aplicare a deciziilor de protejare a cetățenilor români și economiei”, a declarat prim-ministrul PNL Nicolae Ciucă.

75% din măsurile pachetului „Sprijin pentru România” sunt deja în vigoare

O primă măsură aprobată și adoptată de Guvern constă în schema de ajutor de stat pentru operatorii economici din sectorul transportului rutier de mărfuri și persoane, pentru a compensa creșterea prețurilor la carburanți. Aceasta are în prezent un buget alocat de 300 milioane de lei, cu posibilitatea de suplimentare. Se estimează că un număr de aproximativ 3000 de companii vor beneficia în urma acestei măsuri.

O altă măsură adoptată de Guvern are ca scop stimularea investițiilor cu impact major în economie, ale căror valori depășesc 1 milion de euro, pentru care s-a alocat un buget de 200 milioane de euro.

De asemenea, alte 5,2 miliarde de lei sunt asigurate în acest an pentru susținerea investițiilor publice prin ajustarea contractelor aflate în derulare, finanțate din fonduri naționale și europene, ca răspuns la creșterea prețurilor la materiale, manoperă, transport și utilaje.

Totodată, România a primit aprobarea Acordului de Parteneriat 2021-2027 care intră în linie dreaptă pentru investiții europene de 30,45 miliarde euro. De asemenea, Comisia Europeană a agreat schema de Ajustarea Prețurilor, adică o injecție de minim 700 milioane euro de care economia românească are nevoie pentru deblocarea șantierelor de construcții.

Mai mult, șomajul tehnic de 75% din salariu a fost prelungit până la finalul acestui an pentru angajații firmelor afectate de războiul din Ucraina. Valoarea acestui program se ridică la 450 milioane de lei, iar finanțarea va fi făcută din fonduri europene.

Agricultura românească va fi, de asemenea, sprijinită prin proiectul de lege deja adoptat în Parlament care prevede că salariul de bază în domeniul agricol va porni de la 3000 lei lunar, similar celui din sectorul construcțiilor. În plus, fermierii români au la dispoziție granturi de 300 de milioane de euro, capital de lucru.

Ministrul PNL al Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Boloș, a obținut acordul Comisiei Europene privind susținerea din fonduri europene a măsurilor pentru persoane vulnerabile

„Îl felicit pe ministrul Investițiilor și Fondurilor Europene, Marcel Ioan Boloș, pentru faptul că a obținut acordul Comisiei Europene privind susținerea din fonduri europene a măsurilor pentru persoane vulnerabile cuprinse în pachetul Sprijin pentru România”, a declarat deputatul PNL Sibiu, Raluca Turcan. „România se dezvoltă prin investiții din fonduri europene, prin sprijinirea firmelor românești în lupta cu inflația și cu scumpirile la combustibil și ajutorarea celor mai vulnerabili dintre noi”, a mai adăugat aceasta.

Marcel Boloș a obținut la Bruxelles decontarea parțială a voucherelor sociale, din fonduri europene, prin intermediul POIDS 2021-2027. Acestea vor fi folosite pentru alimentele de bază, vor avea o valoare de 250 lei și vor fi acordate o dată la două luni, începând cu data de 1 iunie. Voucherele vizează 6 categorii importante de beneficiari, respectiv: pensionarii cu venit net lunar sub 1500 de lei, persoanele cu dizabilităţi, cu venit net lunar sub 1.500 lei (numărul estimat al acestora fiind 400.000), familiile cu cel puţin doi copii în întreţinere, cu venit net lunar pe membru de familie sub 600 de lei, familiile monoparentale cu venit net lunar pe membru de familie sub 600 de lei, familiile care au drept la ajutor social şi persoanele fără adăpost. Valoarea totală a proiectului este de peste 3 miliarde de lei, dintre care jumătate sunt fonduri europene, iar numărul beneficiarilor se ridică la aproximativ 3 miliarde de beneficiari.

De asemenea, norma de hrană pentru pacienții din spitale și vârstnicii instituționalizați va fi dublată de la de la 11 lei pe zi la 22 de lei pe zi.

„Guvernul României va continua să acționeze cu responsabilitate, utilizând toate resursele pe care le are la dispoziție – din bugetul național sau din fonduri europene, pentru a proteja economia și populația de efectele severe generate de crizele multiple pe care le traversăm la nivel european. Sprijinirea investițiilor, implementarea proiectelor de dezvoltare și reformă, alături de gestionarea atentă a resurselor vor stimula creșterea economică și vor menține ritmul necesar pentru modernizarea țării”, a afirmat premierul Nicolae Ciucă.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns