voucere

„Vocherele sărăciei”, așa cum au fost numite, vor ajunge la cei care au nevoie de ele cu o întârziere destul de mare, potrivit oficialilor.

Deși, inițial, spuneau că ar trebui ca totul să fie gata și cardurile să ajungă în timp util, iată că acum aflăm că, de fapt, abia din 2 iunie acestea vor începe să fie distribuite către românii care se află pe lista celor cu venituri mici, scrie impact.ro

 Teoretic, anunțau cei din coaliție, vocherele în valoare de 250 de lei, care vor fi practic niște carduri pe care se vor afla aceste sume de bani, ar fi trebui să ajungă la români la 1 iunie. Acum, însă, explică reprezentanții Poștei Române, s-a ajuns la concluzia că aceste carduri vor ajunge la unii români chiar și cu o întârziere de două luni față de data anunțată inițial.

Cât costă „voucherele sărăciei”

Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române, a explicat cum vor ajunge, pas cu pas, aceste carduri la oamenii care se află pe listele întocmite de autorități.

„Tot procesul va dura până la finalul lunii iulie, potrivit convenției pe care o avem cu Ministerul Fondurilor Eropene. Noi avem obligația să trimitem cardurile în cinci zile după ce le primim, așadar în cel mult două luni trebuie să le trimitem pe toate, potrivit acestei convenții. Emițătorii de carduri s-au obigat să ni le pună la dispoziție, dar este evident că dacă procedura va merge mai repede și noi le vom putea distribui mult mai repede. Trebuie să vă gândiți că noi distribuim un milion de trimiteri în fiecare zi, capacitate avem, nu asta este problema”, a explicat directorul Poștei Române, Valentin Ștefan.

Marea problemă, spun oficialii, ține de modul în care se pot produce fizic aceste carduri care ar trebui să ajungă la români și nu modul în care vor fi distribuite, pentru că din acest punct de vedere nu vor fi probleme.

„La confecționarea cardurilor este problema, pentru că această capacitate a companiilor de pe piață nu este de trei milioane de carduri, atâtea câte sunt necesare. Din acest motiv știu că sunt toate companiile implicate în acest proces de producție,  ca să poată fi terminate cât mai repede posibil. În ceea ce privește costurile, aceste lucruri sunt trecute în convenție, dar trebuie să știți că noi nu doar distribuim carduri, printre altele facem și împachetarea și etichetarea acestora. Prețul stabilit pe trimitere este de 5,24 de lei, așa suntem noi plătiți. Dacă faceți un calcul veți vedea că nu sărim de 3 milioane de euro cu totul sau dacă depășim este o sumă foarte mică”, a mai spus acesta.

Ce vor putea cumpăra oamenii cu aceste vochere

Sunt mai multe probleme legate de aceste vocuhere, spun experții, pe care românii le vor primi la fiecare două luni. În primul rând, faptul că nu vor ajunge la timp, la care se adaugă și suma destul de mică de bani, dar și modul prin care românii vor putea cumpăra alimentele de bază, asta pentru că în zonele rurale accesul la magazine este mult mai dificil.

„Măsurile pe care Guvernul le ia sunt, practic, oglinda situației în care se află România acum. Suntem într-o situație foarte dificilă, vă dați seama în ce sărăcie ne aflăm dacă acesta este singurul ajutor pe care îl putem oferi? Cei 250 de lei. Este un proiect sortit eșecului dacă ne uităm la câteva aspecte. Primăriile, casele de pensii, birocrația care lucrează cum lucrează în România va face ca procesul de indentificare a persoanelor care au nevoie de aceste ajutoare să nu fie eficient”, explica recent profesorul în ecomomie, Mircea Coșea.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns