valea hartibaciului.jpg 2
Sursa: Facebook/ Asociația Prietenii Mocăniței

În cadrul ședinței Ordinare a Consiliului Județean Sibiu, reprezentantul USR Sibiu, Adrian Echert a ridicat problema stâlpilor de pe Valea Hârtibaciului care prin amplasarea lor strică peisajul.

Consilierul USR este de părere că pe lângă faptul că stâlpii strică zona din punct de vedere estetic, prezintă și un risc de accidente. Ca răspuns la această remarcă, Consiliul Județean Sibiu, crede că lucrările vor continua atâta timp cât au primit avizele necesare, în acest moment fiind important ca toate zonele din județ să aibă acces la serviciile de comunicații.

„Din punct de vedere al Consiliului Județean Sibiu, nimic nu a fost ocolit din ceea ce prevede legea în obținerea tuturor avizelor pentru o astfel de lucrare. Singura soluție ar fi o eventuală discuție impreună cu cei care au făcut lucrarea, și avizatorii care și-au dat avizii pozitive, inclusiv instituțiile legate direct, cele de mediu, de la siguranța circulației. Nu știu dacă  în cazul acesta se mai poate interveni, dar eventual putem să creăm un cadru prin care cei care dau astfel de avize să găsească și alte soluții pentru viitor. Stâlpii sunt deja acolo, viitorul poate fi mai bun”.

 

 

 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns