Simona Halep a devenit un simbol și o “țintă” de atins pentru copiii care își doresc să facă performanță în tenis. La Sibiu, clubul Tennis Fox a demarat un program prin care cei mai talentați elevi sunt selectați pentru a fi inițiați în tenis. Le sunt oferite burse, iar cei mai buni dintre ei pot face performanța in acest sport.

tenis club selimbar 2022 05 31 at 4.57.19 pm 9

Tennis Fox Kids este numele programului care își propune să găsească cei mai talentați copii pentru a-i pregăti și, de ce nu, pentru a fi ”lansați” în tenisul de performanță. ”Am făcut o selecție în școli și am identificat 60 de copii cu potențial. La a doua selecție au rămas 50, după care 12. Ne-am bazat exclusiv pe calitățile motrice, fizice și tehnice. Vrem să îi descoperim pe cei mai buni pentru a crea o bază de selecție pentru performanță”, spune Dan Lazăr, coordonatorul programului.

Bursă pentru un an

Din cei 12 copii, 6 formează deja grupa care beneficiază de bursa pentru un an de zile, bursă care cuprinde echipament, cursuri, pregătire. Dar, bursele înseamnă susținere financiară, care, dacă ar fi oferită de mai mulți sponsori, ar putea beneficia mai mulți copii. ”La acest moment ne putem permite să oferim aceste burse pentru o grupă de 6 copii. Ceilalți 6 sunt și ei cu potențial, iar dacă am reuși să avem mai multă susținere financiară, i-am putea integra și pe ei”, spune Dan Lazăr.

Evident intenția este ca Programul Tennis Fox Kids să se extindă, sa crească cu fiecare an. Acesta este un program pilot, dar de la care există așteptări mari pe baza cărora sa crească nu doar dorința copiilor de a câștiga o astfel de bursă cât și dorința sponsorilor de a face parte din acest proiect, de a spriji și de a susține copiii talentați.

”Am ales perioada de un an pentru că este suficientă pentru a ne da seama care dintre copii vrea să continue, care este determinat, care are disciplina necesară, potențialul necesar. Vrem să extindem acest program, să găsim mai mulți sponsori, pentru a putea duce mai departe bursele pentru acești copii și chiar să oferim mai multe, pentru mai multe grupe. Ce este important este faptul că facem selecția exclusiv pe calitățile sportive, fără să luăm în calcul situația financiară a copiilor. Vrem să îi găsim pe cei mai buni, cu cel mai mare potențial”, spune Dan Lazăr.

O bază de selecție cât mai mare înseamnă și mai multe talente descoperite, ceea ce ar putea duce la performanță în tenisul cel puțin național.

Clubul Tennis Fox dispune de 3 terenuri de tenis, cu toate facilitățile necesare, antrenori calificați si o terasă generoasă pentru “spectatori”. Toate informațiile despre club, și programele pe care le derulează în această perioadă, le găsiți pe site-ul propriu.

Comentariul meu

Lasă un răspuns