connectit sibiu speaker card01

„Migrarea în cloud poate fi un proces extrem de complex. Provocările pot fi întâlnite în mai multe arii, precum: oameni, procese și tehnologie.” – Bogdan Duță, Arhitect și speaker în cadrul evenimentului Connect.IT Sibiu

Endava, compania britanică de software, care s-a extins recent și la Sibiu, a pornit luna trecută într-o caravană Connect.IT, o serie de evenimente pe diverse teme tehnice în care pasionații de tehnologie au ocazia să afle care sunt noile tendințe în industria IT-ului. Până acum, în România, profesioniștii din domeniu s-au întâlnit fizic la București, Craiova și Brașov.

Următoarea conferință se va desfășura la Sibiu, în data de 9 iunie, la Hotel Ramada. Participarea la eveniment este gratuită, iar cei interesați se pot înregistra accesând platforma dedicată până la data de 8 iunie.

Alături de Bogdan Duță, Architect în Endava București și speaker în cadrul Connect.IT Sibiu, am povestit despre acest eveniment, despre ce înseamnă Connect.IT, dar și despre provocările unui proiect de migrare în Cloud, unul dintre principalele subiecte care vor fi abordate în cadrul întâlnirii.

Ce este Connect.IT și cum a pornit această serie de evenimente?

Bogdan Duță: Connect.IT powered by Endava este o serie de întâlniri pe diverse teme tehnice, cu scopul de a crea și dezvolta comunitățile locale de IT, facilitând schimbul de experiențe și dialogul deschis între profesioniști. Conceptul este unul emblematic pentru Endava, iar cei care ne cunosc sunt familiari cu acesta. Până în iulie, vom fi prezenți în 12 orașe din România, Moldova, Bulgaria și Polonia, iar obiectivul nostru este să aducem astfel de experiențe în majoritatea orașelor din Europa Centrală în care Endava operează.

Cine va susține alături de tine prezentări la Connect.IT Sibiu și care sunt principalele teme pe care le veți aborda?

Bogdan Duță: Pregătim pentru publicul din Sibiu un mix de subiecte și prezentări, sub umbrela Tackling Complexity: Cloud Migration & Social Influence. Pe data de 9 iunie, voi vorbi despre provocările unui proiect de migrare în Cloud, în timp ce colegul meu, Călin Constantinov, va oferi o perspectivă de interes actual asupra modului în care funcționează Facebook și cum putem „modela” conținutul pe care îl oferă această platformă, prin intermediul Neo4j și Cypher.

Ce provocări poate implica un proiect de migrare în cloud?

Bogdan Duță: Migrarea în cloud poate fi un proces extrem de complex, iar provocările pot cuprinde multe arii, precum: oameni, procese și tehnologie. Eu voi aborda mai mult partea tehnică, pe baza experienței proprii acumulată în astfel de proiecte.

Există 6 strategii de migrare în cloud, cunoscute și sub numele de cele 6 R-uri: rehost, replatform, refactor, repurchase, retire, retain. Prima provocare este alegerea unui mix potrivit de strategii, pentru a reuși încadrarea în scop, timp și buget a proiectului de migrare, dar, în același timp, minimizând TCO-ul (costul total de ownership). A doua provocare este decuplarea de dependențele legacy din on-prem. Interfața cu acestea poate folosi tehnologii învechite și limitate, care pot prezenta o serie de riscuri.

O a treia provocare, întâlnită mai ales la migrarea sistemelor între locații geografice îndepărtate, este latența. Cea internă – între componentele distribuite ale aceluiași sistem, și cea externă – între sistem și consumatorii globali. Dacă nu este rezolvată, latența poate provoca deteriorarea semnificativă a atributelor de calitate ale sistemului, introducând riscul de nerespectare a SLA-urilor. Iar cea de-a patra provocare o constituie migrarea datelor – bazelor de date și serverelor de fișiere – din on-prem către cloud. Pentru găsirea unei soluții optime trebuie luate în calcul volumul și volatilitatea datelor, ratele de transfer, precum și downtime-ul acceptat la cutover.

Aceste provocări vor fi discutate în detaliu, pe baza unui studiu de caz real, în cadrul evenimentului Connect.IT Sibiu.

În ce orașe vor avea loc următoarele întâlniri, cui sunt dedicate și care vor fi temele abordate?

Bogdan Duță: Caravana Connect.IT va ajunge în total în 12 orașe din România, Moldova, Bulgaria și Polonia – una dintre cele mai recente locații în care compania și-a extins business-ul. După întâlnirea de joi de la Sibiu, următoarele evenimente și ultimele din țară vor avea loc la Târgu Mureș (16 iunie) și Suceava (23 iunie). Temele abordate vor fi dintre cele mai diverse, de la React, Web Applications, AI, delivery models și multe altele. Prezentările vor avea însă un caracter tehnic, de aceea se adresează cu preponderență unei audiențe care activează pe piața de IT sau cu un background în această zonă.

Mai multe detalii despre temele abordate în fiecare oraș și modalitățile de înscriere, vor fi publicate pe pagina de Facebook Endava.

Comentariul meu

Lasă un răspuns