instalatie wk integrala scaled 1

Sibiul va fi, în luna august, gazda unei competiții internaționale de schi nautic și wakeboard. Aceasta va fi organizată în Complexul de Agrement Lacul lui Binder. Primăria va cofinanța evenimentul din bugetul local. 

Federația Română de Schi Nautic și Wakeboard vrea să organizeze, la Sibiu, pe Lacul lui Binder, o competiție internațională. Aceasta ar urma să aibă loc în perioada 13-14 august 2022. Consilierii locali vor vota, în următoarea ședință ordinară, dacă vor aproba atât protocolul de colaborare, cât și cofinanțarea evenimentului din bugetul local. 

„Colaborarea Municipiului Sibiu și a Federației Române de Schi Nautic și Wakeboard vizează organizarea unei competiții internaționale de schi nautic și wakeboard în perioada 13-14 august 2022 în cadrul Complexului de Agrement Lacul lui Binder, prin punerea de către Municipiul Sibiu la dispoziția federației, cu titlu gratuit, a Complexului Sportiv Lacul Binder Sibiu, precum și alocarea sumei de 96.821 lei, reprezentând cofinanțare din bugetul local, pentru acoperirea cheltuielilor ocazionate de organizarea și logistica evenimentului”, se arată în raportul de specialitate publicat pe site-ul primăriei.

CITEȘTE ȘI: S-a deschis Complexul Lacul lui Binder – Cum arată

Lacul Binder reprezintă, în principal, o bază sportivă pentru practicarea sporturilor nautice care se bucură de o instalație de transport ideală în ceea ce privește lungimea cablului, pentru wakeboard și schi nautic, acesta fiind și motivul pentru care Federația Română de Schi Nautic și Wakeboard și-a arătat intenția de a organiza evenimentul aici.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns