femeie retinuta
foto: arhivă

Șoferița în vârstă de 59 de ani, care a făcut accident în centrul Sibiului, fiind băută și având permisul de conducere suspendat, a fost reținută de polițiști. 

Femeia a plecat la plimbare cu mașina luni dimineața. Pe strada Gheorghe Lazăr, când a dat cu spatele, a lovit o mașină parcată regulamentar. Șoferița se afla pe un sector de drum public cu acces interzis direcției sale de deplasare. Oamenii legii care au venit la fața locului au constatat că permisul ei de conducere este suspendat, iar când au testat-o cu aparatul etilotest, au stabilit că era și băută. „Testarea alcoolscopică a femeii a indicat o valoare de 0,80 mg/l alcool pur în aerul expirat, aceasta fiind însoțită la o unitate medicală unde i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei în sânge”, a transmis Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

În cursul zilei de marți, polițiștii Biroului Rutier Sibiu au luat măsura reținerii pentru 24 de ore în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă Sibiu a conducătoarie auto, fiind cercetată penal sub aspectul săvârșirii a 2 infracțiuni la regimul rutier. În cursul acestei zile, femeia va fi prezentată Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere de luare a unei măsuri privative de libertate. Cercetările în acest dosar continuă.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns