politia sibiu mascati
foto: arhivă

Poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Mureş desfăşoară, joi, 43 de percheziţii în 8 judeţe, la membrii unei reţele specializate în trafic internaţional de autovehicule de lux, închiriate sau achiziţionate în leasing în Elveţia, care erau dezmembrate în România.

„În această dimineaţă, poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale Mureş desfăşoară, în 8 judeţe, 43 de percheziţii într-un dosar penal în care sunt efectuate cercetări privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea de grup infracţional organizat, abuz de încredere, tăinuire, înşelăciune, fals material în înscrisuri oficiale şi uz de fals (…) Din cercetări, a reieşit că mai multe persoane ar fi constituit o grupare infracţională, care, pe parcursul anului 2021 şi până în prezent, ar fi acţionat pe linia traficului internaţional de autovehicule de lux, prin închirierea sau achiziţionarea (în sistem leasing) a unor autoturisme de lux, autoutilitare, utilaje şi vehicule de tractări, pe care le-ar fi transportat din Elveţia pe teritoriul României, în vederea valorificării acestora în mod fraudulos sau pentru a fi dezmembrate, în vederea obţinerii ilegale de bani”, a arătat Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, într-un comunicat de presă, relatează Agerpres.

Potrivit IPJ Mureş, acţiunea se desfăşoară sub coordonarea Parchetului de pe lângă Tribunalul Mureş, fiind efectuate percheziţii în judeţele Mureş (30), Vaslui (4), Teleorman (2), Harghita (2), Covasna (1), Sibiu (1), Bihor (1) şi Neamţ (2) şi vor fi puse în aplicare 47 de mandate de aducere.

Suportul de specialitate este asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.

Acţiunile beneficiază de sprijinul Serviciului pentru Acţiuni Speciale, Serviciului Criminalistic, Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice, Serviciului de Ordine Publică, Biroului Investigaţii Criminale Târgu Mureş, Biroului Investigaţii Criminale Reghin, al jandarmilor din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ‘Colonel Sabin Motora” Mureş, jandarmilor din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile ‘Regele Ferdinand I’ Mureş, precum şi al poliţiştilor din cadrul serviciilor de investigaţii criminale ale inspectoratelor de poliţie judeţene Vaslui, Teleorman, Bihor, Harghita, Covasna, Sibiu şi Neamţ.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Lasă un răspuns