Ministerul Finanțelor anunță că a elaborat actul normativ prin care reglementează Programul IMM INVEST PLUS, care facilitează accesul la finanțare a firmelor care se confruntă cu un deficit de lichidități necesar realizării proiectelor de investiții și pentru continuarea activității.
Potrivit Ministerului Finanțelor, finanțarea va putea fi accesată până la 31 decembrie 2022, iar plata dobânzilor se va face în maximum 13 luni de la data acordării creditului. Programul va fi implementat sub forma unei scheme de ajutor de stat în baza căreia se vor acorda garanții și granturi, care vor acoperi o parte din costurile de finanțare a creditelor contractate.
„Am prelungit până la sfârșitul anului programele prin care mediul de afaceri beneficiază de un plafon total al garanțiilor de 7.500.000.000 lei și de un buget al granturilor de maxim 900,68 milioane lei, echivalentul în lei a aproximativ 182,15 milioane euro, pentru ca cei 10.704 de beneficiari să aibă acces la finanțare, pentru a putea continua activitatea. Ne respectăm angajamentul de a fi alături de antreprenorii din România și de a-i răsplăti pentru determinarea de a-și dezvolta afacerile, chiar și în momente dificile”, a declarat Adrian Câciu, ministrul Finanțelor.
Programul include IMM INVEST, AGRO IMM INVEST, IMM PROD, GARANT CONSTRUCT, INNOVATION, RURAL INVEST și este bazat pe Cadrul temporar de criză pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei ca urmare a agresiunii Federației Ruse împotriva Ucrainei (2022/C131/01). Contractele de finanțare se vor acorda după decizia de autorizare a Comisiei Europene, precizează Ministerul de Finanțe.