Ministrul Educației: "Se va reintroduce gramatica în școli"

Potrivit unor declarații de presă făcute de Sorin Cîmpeanu, Ministrul Educației, se pare că gramatica va reintrodusă în programa de liceu.

Ministrul Educației a precizat că va fi reintrodusă gramatica în noile planuri cadru de la liceu, care trebuie să intre în vigoare din septembrie 2023, adică pentru elevii care în toamna aceasta intră în clasa a VII-a. “O noutate ar fi decizia de introducere în programă a gramaticii, pentru a susține abilitățile de comunicare în limba română,” a spus ministrul, notează edupedu.ro.

Ministrul Educației: "Se va reintroduce gramatica în școli"

Reintroducerea gramaticii la liceu a fost adusă în discuție în urmă cu 2 ani, au explicat pentru Edupedu.ro lingviștii Adina Dragomirescu, director al Institutului „Iorgu Iordan Al. Rosetti” al Academiei Române, și Alexandru Nicolae.

“După 24 august, moment în care se vor încheia consultările, la începutul lunii septembrie să poată intra în procedură parlamentară de adoptare. În 27 septembrie 2021, Comisia Europeană a aprobat prima reformă din PNRR, reforma nr 1, care înseamnă elaborarea și adoptarea pachetului legislativ pentru implementarea proiectului România Educată. Astfel încă din toamna acestui an vom putea să avem adoptate, după cele 2 perioade de dezbatere publică și parlamentară proiectele celor 2 legi.

Ele vor intra în vigoare la 30 de zile după promulgarea de către președintele României. Apoi ministerul Educației are la dispoziție 8 luni pentru elaborarea și promovarea legislatiei subsecvente. E vorba despre peste 300 de acte normative, ordine de ministru și hotărâri de Guvern.

Astfel, în sept 2023, în paralel cu grupurile de lucru deja constituite pentru planurile cadru de liceu si revizuirea celor de gimnaziu si învățământ primar, vom avea planuri cadru noi, curriculum nou, vom avea instituții pregătite de o adevărată reformă în sistemul de educație,” spune ministerul Sorin Cîmpeanu.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică