drumul apei punctul 2

Apa a fost vitală pentru existența orașele încă din cele mai vechi timpuri, iar Sibiul nu face excepție. Râul Cibin a fost motivul apariției unei așezări umane pe aceste meleaguri. Localnicii nu îl numesc întâmplător, și astăzi, „orașul de pe Cibin”, fiindcă prima sa menționare oficială a apărut, într-un document papal emis la Roma, cu numele de Cibium. Apă Canal Sibiu aduce la suprafață poveștile apei, în premieră, într-un traseu pietonal, ce poate fi descoperit gratuit atât de sibieni, cât și de turiștii care ne vizitează.

apa canal postari luna iulie10

Apă Canal a lansat, de Ziua Gospodarului, primul său traseu turistic ghidat, intitulat „Drumul Apei”. Acesta este disponibil gratuit, iar sibienii și turiștii sunt invitați să descopere la pas istoria bogată a apei în vechea cetate. Toți cei interesați sunt așteptați de către un ghid autorizat, în fața Centrului de informare turistică de la parterul Primăriei, în fiecare zi de sâmbătă și duminică, la ora 10.30.

În Drumul Apei, compania Apă Canal Sibiu face cunoscută bogata sa arhivă cu episoade fascinante. Ele prezintă demersurile pe care locuitori, meșteșugari și autorități locale au fost nevoiți să le facă pentru a ajunge la confortul de a avea apă în propriile case.

Sibiul, înconjurat de lacuri care țineau năvălitorii la distanță

În epoca de început, apa era importantă atât pentru aprovizionarea locuitorilor, cât și pentru apărare, alături de zidurile groase ale cetății, stopând astfel năvălitorii. Din scrierile vremii aflăm că orașul era înzestrat din belșug cu toate cele trebuitoare, înconjurat de lacuri adânci, care de la piciorul zidului se întindeau pe trei laturi aproape pe o milă.

Oamenii se aprovizionau cu apă din canalele deschise și din Cibin 

Străzile largi și drepte, curate și îngrijite, ale fostei cetăți a Sibiului, erau străbătute de ape curgătoare. Din aceste pârâuri, oamenii vremurilor se puteau aproviziona cu apă. Dorința de a fi mereu în frunte, care a caracterizat mereu orașul de pe Cibin, a fost o motivație suficientă pentru a găsi cele mai bune căi pentru a aduce apa, de la izvor sau din râu, în casele cetățenilor.

Totuși, cel mai important loc de unde oamenii de pe aceste vechi meleaguri își procurau apa pentru cele necesare rămâne Cibinul. Gheorghe Brânduș descrie în cartea sa „Alimentarea cu apă a orașului Sibiu” dificultățile din acele vremuri, când, în anumite perioade ale zilei, se forma o mare aglomerație pe malul râului, încât se produceau numeroase incidente nedorite, considerate adevărate calamități. Fiindcă oamenii se îngrămădeau, apa devenea tulbure și nu mai putea fi folosită. Creșterea populației a dus și ea la un consum mai mare de apă, iar dezvoltarea meșteșugurilor a pus presiune pe sursele vechii cetăți. Meseriașii aveau tot mai mare nevoie de apă.

Strada Centumvirilor, brăzdată de un canal deschis

La 1376, Sibiul făcea parte din orașele transilvănene cu cea mai intensă activitate meșteșugărească. La începutul secolului XIV, orașul se extindea de la Vest la Est, iar partea vestică urca în pantă – actuala stradă Elisabeta, iar urcușul avea o culme relativă. Orașul era așezat atunci pe două terase – Orașul de Jos și Orașul de Sus. Pe măsură ce locuințele se îndepărtau de sursele anterioare de apă, s-a impus necesitatea unui canal, în sud-vestul orașului, în dreptul Turnișorului de astăzi. Pe acest canal au fost construite mai apoi numeroase mori, care măcinau atât cereale, cât și coajă de stejar.

Despre istoria Orașului de Jos și de Sus, cei care parcurg turul ghidat pot afla mai multe pe strada Turnului, colț cu Faurului.

Sibiul la 1864 – Primul capac de canalizare

Emil Sigerius spunea în „Vom alten Hermannstadt” că ploile abundente de vară erau binevenite în Sibiu, fiindcă spălau străzile și canalele de mizerii și duceau mirosul de varză murată – conservată conform sistemului săsesc – și resturile aruncate de cojocari. În afara sezonului ploios, plimbările pe străzile cetății nu erau tocmai plăcute.drumul apei cel mai vechi canal e1658833297602

La acea vreme însă, apărea primul capac de canalizare – un capac aparte ce poate fi observat lângă Casa Calfelor. Se crede că ar fi printre primele capace produse de Uzina „Independența”, o companie producătoare de utilaje pentru metalurgie din România. A fost înființată în anul 1875 de către maistrul forjor Andreas Rieger, care și-a transformat în 1868 casa în atelier de forje.

Cel mai vechi capac de canalizare poate fi identificat, în cadrul turului, la Casa Calfelor.

Vechile conducte de apă, din bazalt, iar apoi din lemn

Conductele folosite la acea vreme pentru transportul apei erau din bazalt. Nu se cunoșteau atunci metodele prin care conductele s-ar fi putut etanșa. Ulterior, de la bazalt s-a trecut la lemn, fapt care a dus la extinderea rețelei de conducte mai repede. O dată ce rețeaua de conducte s-a extins, a crescut și numărul fântânilor publice – 27 la număr, fiind amplasate pe strada Mitropoliei, Centumvirilor, Ocnei și nu numai.drumul apei piata huet

Cum arăta o fântână a acelor timpuri? Iată ce menționează Emil Sigerus: “O întindere respectabilă de noroi în mijlocul căreia își făcea loc curentul apei, spre care însă lumea se îndrepta din toate părțile. În orele când apa era necesară tuturor, se producea desigur o îmbulzeală și o hărmălaie sălbatică, fiecare căutând să apuce un loc mai repede la fântână.”

S-a încercat implementarea unor sisteme de decantat apa, conform tehnicilor și cunoștințelor vremii. Soluțiile aplicate însă s-au dovedit ineficiente, deoarece consumul era neuniform și decantoarele subdimensionate. drumul apei punctul 5

Povestea fântânii din Piața Mare

Apă Canal Sibiu aduce la lumină, în traseul „Drumul Apei” și povestea fântânii din Piața Mare, pe care astăzi o alimentează. Numită „Fântâna cu grilaj”, „Fântâna Falkenhayn” sau „Reiherbrunnen” – Fântâna Stârcului este atestată în 1584, când se consemnează alimentarea acesteia prin conducte din lemn ce transportau apa ce venea din Trinkbach.

Puteți descoperi Povestea Fântânii din Piața Mare, exact în acest punct, odată cu parcurgerea turului „Drumul Apei”.

Alimentarea cu apă a Sibiului, din Steaza

De-a lungul vremurilor, autoritățile locale au încercat să găsească soluții pentru a asigura necesarul cu apă în Sibiu, iar captarea apei din Șteaza, decantarea și distribuirea prin conducte din fontă a fost una dintre soluțiile propuse. Au sosit chiar și specialiști de la Viena pentru a analiza situația. S-a propus mutarea râului, regularizarea cursului apei, abaterea afluenților cu ape murdare și executarea unor instalații de decantare. Costul era prea mare pentru toate aceste și, chiar și în acele vremuri, oamenii bine intenționați se loveau de cei ce își urmau propriul interes.

Situația apei era gravă în oraș. Inginerul Assman, a trimis la fața locului, spunea că „apa nu e potrivită nici la spălat, nicidecum pentru băut sau pentru a fi folosită în gospodării”. Acesta a testat folosirea rigolelor de lemn în formă de semicerc, înecate în argilă. Apa a fost transportată printr-o conductă deschisă de lemn în josul terenului și lăsată să curgă pe o pantă până a ieșit la suprafață și, astfel, a ieșit cristalină și bună de băut.

După finalizarea analizelor privind debitul și calitatea apei, inginerul Salbach a fost rugat să se ocupe de întocmirea proiectului de alimentare cu apă a orașului Sibiu, iar trei luni mai târziu, mai precis în septembrie 1881, a fost recompensat cu 1667,60 florini, valută austriacă.drumul apei puntul 3

Prima Uzină de Apă

Autoritățile au hotărât, aproape de finalul secolului al XIX-lea, concesionarea distribuției apei în oraș, pentru 50 de ani și executarea lucrărilor în baza unui caiet de sarcini care cuprindea ca firma concesionară să construiască și să întrețină o uzină de apă. Aceasta putea fi răscumpărată de oraș, după un preaviz de trei ani.

După 50 de ani însă, uzina revenea gratuit orașului, iar firma era obligată să  o predea în stare bună de funcționare. Locuitorii nu erau obligați să consume apă furnizată de uzină, fiecare având libertatea de a-și face propria fântână. Totodată trebuiau construite 7 fântâni publice, alimentate din apeduct, consumul fiind suportat de oraș. Traseul conductei principale a fost stabilit prin Parcul Sub Arini.

În 1894, a fost inaugurată și pusă în funcțiune prima uzină de apă. Prețul unui metru cub de apă, la vremea aceea, varia între 4 și 6 creițari, iar marii consumatori trebuiau să se racordeze la conducta de apă.

Primăria Sibiu și Societatea anonimă de gaz și electricitate din Viena

În același an, Primăria Sibiu și Societatea anonimă de gaz și electricitate din Viena semnau contractul pentru exploatarea uzinei de apă, fiind formată o societate pe acțiuni. Orașul deținea 1275 de acțiuni, restul revenind vienezului W.A Hanst, director general al Societății pe acțiuni pentru instalații de apă, iluminat și încălzire din Viena. Această firmă preluase contractul de concesiune cu orașul de fapt, de la cei care îl câștigaseră inițial. Interesant este că și câțiva sibieni dețineau acțiuni la uzina de apă.

Epidemie de tifos – Apa era infestată

Între 1905 și 1908, Sibiul era lovit de epidemiile de tifos. Apăreau discuții despre faptul că apa instalației folosite este infestată. Autoritățile vremii considerau că trebuie făcut orice sacrificiu pentru ca sibienii să aibă o apă igienică. Așa s-a ajuns la discuții despre sterilizarea apei prin ozonificare. În acest sens se reține proiectul Siemens & Halske care se obliga să pună la dispoziție instalația necesară în 4 luni și jumătate de la încheierea contractului.

În 1909 este pusă în funcțiune instalația de ozonificare, amplasată la ieșirea din Sibiu spre Rășinari, lângă Grădina Zoologică. La acea vreme, în toată Europa, nu existau decât câteva astfel de instalații. Ulterior, în 1923 este amenajată o stație de tratare cu clor, considerată mai eficientă în eliminarea microorganismelor din apă.drumul apei punctul 6

Despre epidemiile de tifos și holeră puteți afla mai multe pe parcursul traseului ghidat pe strada Cetății.

Investiții pentru mărirea debitului

Problema igienei apei a fost rezolvată, însă alta apărea – era nevoie ca debitul să fie mărit. A început astfel captarea izvoarelor din regiunea Șanta, apoi a celor din Dăgneasa și ulterior Cotorăști. Erau folosite țevi de bazalt găurite, îmbrăcate în piatră fărâmată de jur împrejur, ce împiedica pătrunderea în țeavă a corpurilor străine. Întreaga rețea însuma 260 de izvoare. S-au făcut investiții și la uzina de apă, ce a devenit, în 1899, parte din patrimoniul orașului.

Canalizare pe Pasajul Scărilor, la 1906

01 introducerea canalizarii pe pasajul scarilor 1906

Cum apa începea să nu mai fie privită strict sub aspect edilitar, s-a emis, în 1932, un prim Regulament al apei, de fapt Regulamentul privitor la apaductul comunal al municipiului Sibiu. Tot în același an s-a emis și un Regulament pentru canalizare, interzicându-se să se verse în canal “chemicalii și fluide care ar putea să aibă o influență vătămătoare”. Utilizarea latrinelor neracordate a fost interzisă, la fel și deversarea apelor uzate sau de ploaie, în șanțuri.

Turul este accesibil, în mod gratuit, tuturor celor care doresc să îl parcurgă. Astfel, în fiecare sâmbătă și duminică de la ora 10.30 doritorii vor fi așteptați de către ghizii autorizați în Piața Mare, chiar în fața clădirii Primăriei. 

În punctele principale ale turului, Apă Canal Sibiu cu susținerea Primăriei Sibiu a instalat plăcuțe marcate cu coduri QR, ce conduc către imagini de arhivă și informații valoroase. Cu ajutorul acestor coduri QR, puteți opta să parcurgeți turul fără ghid, în orice zi a săptămânii. În acest sens, va fi disponibilă gratuit, broșura turului Drumul Apei la punctul de informare turistică (din sediul Primăriei, Piața Mare). Ea face urmărirea punctelor importante de pe traseu foarte ușoară.

Comentariul meu

Lasă un răspuns