whatsapp image 2022 08 01 at 18.47.20

Echipa liberală de la Sibiu a demonstrat, nu pentru prima dată, că luptă pentru binele și interesele sibienilor: deputatul Raluca Turcan, președinta PNL Sibiu, alături de Daniela Cîmpean, prim-vicepreședintă a PNL Sibiu și președintă a Consiliului Județean Sibiu, au participat la o întâlnire cu reprezentanți ai Guvernului în care s-a reconfirmat hotărârea fermă a acestuia de a susține construcția Noului Spital Județean Sibiu.

„Premierul României, Nicolae Ciucă, ministrul de Interne, Lucian Bode și cel al Fondurilor Europene,  Marcel Boloș au dat asigurările pe care le așteptau sibienii: există atât voință, cât și soluții pentru finanțarea noului Spital Județean!”, a declarat Raluca Turcan. 

*Calendar de acțiune pentru atragerea fondurilor europene*

Am asumat pașii exacți care trebuie urmați pentru a obține suma maximă ce poate fi atrasă din  fonduri europene. Pentru cofinanțarea Spitalului prin Banca Europeană de Investiții am stabilit împreună un calendar de acțiune bazat pe dialogul avansat cu instituțiile guvernamentale”, a declarat prim-vicepreședinta PNL Sibiu și președinta Consiliului Județean Sibiu, Daniela Cîmpean. 

De asemenea, întrucât transparența modului în care avansează investiția este o prioritate, Daniela Cîmpean a afirmat că partea tehnică de dialog cu Ministerul Sănătății este nu numai realizată, ci și pusă la dispoziția publicului pe site-ul Consiliului Județean Sibiu (https://www.cjsibiu.ro/fara-categorie/corespondenta-cu-ministerul-sanatatii-pentru-constructia-noului-spital-judetean/). 

*Noul Spital Județean Sibiu, unul dintre cele mai importante proiecte ale județului și o prioritate pentru echipa liberală*

Noul Spital Județean Sibiu este, în prezent, unul dintre proiectele prioritare și de importanță strategică ale administrației județene, alături de cele două mari proiecte de dezvoltare a infrastructurii de apă-canal din Sibiu și din nordul județului.

Toate acestea se bucură de sprijin concret din partea autorităților centrale, datorită parteneriatelor și angajamentelor ferme existente între liberali, dovedite de multe ori inclusiv prin vizitele reprezentanților Guvernului la Sibiu și avizul acestora referitor la bunul mers al proiectelor de investiții din județ. 

Construcția Noului Spital Județean Sibiu a obținut parteneriatul Guvernului României încă din anul 2020.  Acest parteneriat a fost inițiat la nivelul Consiliului Județean Sibiu, de Președinta Consiliului Județean Daniela Cîmpean, iar la nivelul guvernului a fost inițiat de Raluca Turcan, în calitate de vicepremier, și asumat în continuare de premierii PNL. 

„Nimeni, în nume personal, nu își poate asuma performanța de echipă fiindcă niciunul dintre proiectele inițiate sau susținute de PNL nu reprezintă demersuri individuale. Noul Spital Județean, investițiile de apă și canalizare, de infrastructură rutieră sau cele din domeniul educației, toate acestea se întâmplă astăzi fiindcă liberalii, împreună, uniți, au știut să le documenteze, să le promoveze și să se lupte pentru finanțarea lor. Noul Spital Județean Sibiu va dovedi, încă o dată, eforturile comune și angajamentele reale ale liberalilor!”, a afirmat Raluca Turcan.

Comentariul meu

Lasă un răspuns