trifgrindeanu

Ministrul PSD Sorin Grindeanu își face treaba cu brio la Ministerul Transporturilor. Din acest moment, întreaga autostradă este contractată, iar un important sector al coridorului 4 Pan European, în lungime totală de 122 de km, are un termen de finalizare predictibil.

Este contractul cu cea mai mare valoare lansat, în ultimii 30 de ani, în România: 5,32 miliarde de lei, fără TVA!

Secțiunea 3 a Autostrăzii Sibiu – Pitești (Cornetu – Tigveni), cu o lungime de 37,40 km, împreună cu secțiunea 2 (Boița – Cornetu), face parte din tronsonul care traversează Carpații și este cea mai complexă secțiune a acestei autostrăzi. 

Asocierea de constructori italieni și români are la dispoziție 12 luni pentru proiectare (perioada ofertată) și 45 de luni pentru construcție.

Pe această secțiune ar urma să fie deschisă circulația în anul 2027.

Antreprenorul trebuie să construiască:

– 95 de poduri și pasaje

– un tunel cu două galerii independente, în lungime de 1,7 km/galerie

– 2 noduri rutiere (unul la Cornetu și altul la Văleni)

– un ecoduct în zona localității Călinești.

Întregul proiect al Autostrăzii Sibiu – Pitești, cu o valoare totală de 13,56 miliarde de lei (fără TVA), este finanțat din Fonduri Europene Nerambursabile (POIM și POT).

Lucrările la Autostrada Sibiu – Pitești au început în timpul guvernării PSD. Iată că, pentru înaintarea lucrărilor și finalizarea construcției autostrăzii, este necesar ca la timona Ministerului Transporturilor să fie, din nou, profesioniștii PSD-ului.

Comentariul meu

Lasă un răspuns