foto: arhivă

Polițiștii sibieni au identificat, sâmbătă, două femei care cerșeau în parcarea unui supermarket din cartierul Ștrand. Acestea era însoțite de copiii lor și se foloseau de prezența minorilor apelând la mila publicului. Oamenii legii le-au întocmit dosare penale. 

În cursul zilei de sâmbătă, 6 august, polițiștii Biroului Ordine Publică, Compartiment Proximitate din cadrul Poliției Municipiului Sibiu, au desfășurat acțiuni pe linia prevenirii și combaterii faptelor de vagabondaj și cerșetorie, pe raza municipiului Sibiu.

„Cu această ocazie, între orele 11,00 – 12,30, în parcarea unui supermarket din cartierul Ștrand, au fost depistate două sibience în vârstă de 21, respectiv 26 de ani, în timp ce apelau în mod repetat la mila clienților magazinului pentru a cere ajutor material sau pentru a obține foloase patrimoniale, folosindu-se în acest scop de prezența unor minori cu vârsta de 3 ani, în cazul primei femei, respectiv doi copii în vârstă de 5 și 9 ani, în cazul celei de a doua femei”, spune Luciana Lazăr, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Față de cele două sibience s-au declanșat cercetări penale sub aspectul săvârșirii  infracțiunii de folosirea unui minor în scop de cerșetorie. Cercetările continuă la nivelul Poliției Municipiului Sibiu, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu.

Ultima oră

Leave a comment