astra film festival1 fotoaff
foto Arhivă

Selecţia oficială a noii ediţii Astra Film Festival (Sibiu, 9-16 octombrie) confirmă faptul că aici este locul în care majoritatea realizatorilor de film documentar din România aleg să îşi prezinte pentru prima oară producţiile, în faţa unui public avizat.

Nu mai puţin de trei sferturi dintre cele 73 de filme documentare din selecţia oficială AFF2022 sunt premiere – un argument în plus al faptului că festivalul de la Sibiu reprezintă o adevărată rampă de lansare pentru producţiile de cinema de non-ficţiune. Organizatorii au pregătit un program variat, cu filme din toată lumea, care include diferite formate ale cinemaului documentar, ce vizează un public divers, programul industry Astra Film DokTank, dezbateri incitante, concerte şi evenimente speciale marca Astra Film Festival. Revin proiecţiile în săli de cinema şi programele Astra Film Junior şi Full-Dome, atât de populare în rândul publicului tânăr. În total, publicul AFF2022 va avea parte de peste 100 de perspective cinematografice.

Din Noua Zeelandă şi Australia în Norvegia şi Finlanda, din Chile, Statele Unite şi Canada în Marea Britanie, Franţa, Spania sau Germania, din Vietnam, Israel, Iran, Kîrgistan sau Armenia în Ucraina sau Rusia, selecţia de filme din acest an de la Astra Film Festival este un adevărat maraton menit să aducă în faţa publicului cele mai bune filme documentare realizate de cineaşti din toată lumea în ultimii doi ani. Trei sferturi dintre filmele proiectate la Astra Film Festival sunt premiere: 12 premiere mondiale, 6 internaţionale, plus 39 de premiere naţionale.

“Îi chemăm pe iubitorii filmului documentar din toată ţara să vină la Sibiu pentru a vedea poveşti profunde, care îi vor pune pe gânduri, pentru a afla perspective inedite asupra realităţii şi, înţelegând mai bine lumea în care trăim, să fie martori avizaţi la spectacolul vieţii. Prezentă şi viitoare. Facem acest lucru neîntrerupt, din 1993”, a declarat Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.

Patru secţiuni competiţionale

Vor fi, ca în fiecare an, patru secţiuni competiţionale (România, Voci emergente al documentarului, Europa Centrală şi de Est, România şi DocSchool) în care sunt înscrise 42 de filme non-ficţiune din 37 de ţări. Lista completă a filmelor din selecţia oficială poate fi consultată aici: https://www.astrafilm.ro/ro/selecie-filme-aff-2022.

ROMANIA. În secţiunea competiţională România, care prezintă o selecţie din ceea ce este mai nou şi mai valoros în filmul documentar românesc, vor concura 11 filme non-ficţiune, toate premiere (3 premiere mondiale, o premieră internaţională şi 7 premiere naţionale).

VOCI EMERGENTE ALE DOCUMENTARULUI. Opt filme documentare ale unor autori aflaţi la primele lor producţii concurează în acest an pentru premiile acestei secţiuni. Mai mult de jumătate dintre filme sunt premiere (una mondială şi patru naţionale).â

EUROPA CENTRLĂ ŞI DE EST. Secţiune dedicată filmelor de non-ficţiune cu teme ancorate în spaţiul aşa-numitului Bloc Estic, aduce în selecţia finală 10 filme (o premieră mondială, una internaţională şi patru naţionale).

DOCSCHOOL. Secţiunea dedicată producţiilor studenţeşti cuprinde o selecţie de 13 filme documentare, dintre care 8 premiere (3 mondiale, 2 internaţionale şi 5 naţionale), realizate de studenţi din toată lumea (Germania, Armenia, Franţa, Olanda, Italia, Marea Britanie, Danemarca şi România).

Programe speciale AFF2022

Alte 27 de filme vor fi prezentate în cadrul unor programe îndrăgite de publicul tânăr şi foarte tânăr, precum Astra Film Junior şi Full Dom, care revin după doi ani de restricţii din cauza pandemiei de Covid19.

ASTRA FILM JUNIOR, cel mai amplu program de educaţie audio-vizuală prin film documentar, le propune copiilor şi adolescenţilor filme din mai multe colţuri ale lumii, care surprind diferite aspecte ale vieţii. “Copiii şi adolescenţii vor afla lucuri noi, se vor pune în pielea personajelor, vor înţelege că viaţa e complexă şi preţioasă şi vor fi încurajaţi să îşi dezvolte spiritul critic”, declară Dumitru Budrala, director-fondator Astra Film Festival.

FULL-DOME. Organizatorii propun un spectacol complet la proiecţiile din Domul instalat în Piaţa Mare datorită noilor formate de film documentar, care beneficiază de proiecţii 360 de grade şi sunt un mix între artă şi tehnologie.

DOKTANK. Programul de industrie Astra Film DokTank (10-16 octombrie 2022) pune accentul pe proiecte de film documentar românesc, realizate de echipe din România (sau Republica Moldova) sau care tratează subiecte legate de România (sau Republica Moldova). Scopul declarat este acela de le oferi tinerilor creatori o platformă de deschidere înspre piaţa internaţională de film documentar.

WARM-UP AFF. Cea de a 29-a ediţie Astra Film Festival va fi prefaţată de un eveniment-teasing, Warm-Up AFF (2 şi 3 septembrie 2022), în care organizatorii cheamă publicul la proiecţii de film văzute din bărci care plutesc pe lac şi la o discuţie deschisă între adolescenţi şi profesionişti despre înţelegerea cinemaului non-ficţiune şi a procesului prin care se realizează filmul documentar.

Programul #AFF2022 invită de asemenea publicul să mediteze asupra unor tematici profunde, care provoacă şi duc la dezbateri ce se vor prelungi, cu siguranţă, şi dincolo de proiecţiile de filme şi sesiunile Q&A care vor urma. Vorbim, de exemplu, despre filmele grupate sub tematica Moarte decisă (“Closing Words”, de GaĂŤlle Hardy) şi Feţele Războiului (“Chris the Swiss”), ambele proiectate în premieră în România, la care se adaugă filme-portret Nick Broomfield.

Filmele vor fi proiectate în centrul istoric al Sibiului (Sala Thalia, Astra Film Cinema din Piaţa Mică, în Domul instalat special în Piaţa Mare), la Biblioteca Universitara ULBS şi în sălile Cine Gold în Promenada Sibiu Mall.

Despre Astra Film Festival
Astra Film Festival Sibiu, lansat în 1993 ca proiect inovator, este unul dintre cele mai importante festivaluri de film de non-ficţiune din Europa, inclus de European Film Academy pe lista festivalurilor care au dreptul de a face nominalizări directe pentru European Film Awards.

Astra Film Festival se află sub Înaltul Patronaj al Preşedintelui României şi este organizat de Astra Film, CNM Astra şi Fundaţia Astra Film, cu sprijinul Consiliul Judeţean Sibiu, al Ministerului Culturii, al Centrului Naţional al Cinematografiei, al Consulatului Republicii Federale Germania la Sibiu şi al Uniunii Cineaştilor.

Evenimentul este cofinanţat de Consiliul Local Sibiu prin Primăria Municipiului Sibiu şi de Uniunea Europeană prin Programul Europa Creativă.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu