Un accident de muncă înfiorător a avut loc, joi dimineața, la o companie de pe strada Henri Coandă din municipiul Sibiu. Un tânăr de 21 de ani a fost strivit de un utilaj. Imediat după eveniment, sibianul a ajuns direct pe masa de operație, iar în prezentă se luptă pentru viață la ATI.
Tânărul în vârstă de 21 de ani a ajuns la spital după ce, joi dimineața, s-a rănit la serviciu. Accidentul de muncă s-a petrecut la o societate de pe strada Henri Coandă din Sibiu. Inspectorii ITM au precizat că muncitorul încerca să amplaseze un utilaj, iar la un moment dat acesta și-a pierdut stabilitatea, s-a înclinat, iar victima a fost surprinsă sub el.
La scurt timp, el a fost transportat cu un echipaj SMURD la spital, starea lui fiind foarte gravă. În continuare este internat pe secția ATI a Spitalului Județean, fiind intubat. „Pacientul a fost adus în stare foarte gravă, policontuzionat prin strivire, diagnosticat în UPU cu multiple traumatisme toracice și abdominale severe cu afectarea organelor interne, fracturi costale. A fost operat ieri (n.red.: joi) de urgență și, în prezent, se află internat în Secția Anestezie – Terapie Intensivă, sedat (intubat) sub supraveghere și tratament, dar în continuare în stare gravă”, a precizat Decebal Todăriță, purtătorul de cuvânt al Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.


