Un tânăr în vârstă de 21 de ani a ajuns la spital după ce, joi dimineața, s-a rănit la serviciu. Accidentul de muncă s-a petrecut la o societate de pe strada Henri Coandă din Sibiu. Inspectorii ITM au precizat că muncitorul încerca să amplaseze un utilaj, iar la un moment dat acesta și-a pierdut stabilitatea, s-a înclinat, iar victima a fost surprinsă sub el.
Un echipaj SMURD cu medic a intervenit joi dimineață în jurul orei 10:00 la o societate comercială pe strada Henri Coandă din municipiul Sibiu, pentru a acorda asistență medicală unui bărbat în vârstă de 21 de ani care ulterior a fost transportat la UPU Sibiu conștient și politraumatizat.
ITM Sibiu a explicat cum s-a produs accidentul de muncă. „În data de 08 septembrie 2022 a fost comunicat la I.T.M. Sibiu evenimentul produs la o societate comercială aflată pe raza județului Sibiu. Din descrierea împrejurărilor cunoscute și a cauzelor prezumtive în care s-a produs evenimentul reiese faptul că în timp ce lucrătorul executa operații de reamplasare a unui utilaj ce și-a pierdut stabilitatea de pe rolele de transportat, s-a înclinat și a surprins victima sub el”, se arată într-un comunicat de presă remis vineri.
VEZI AICI STAREA BĂRBATULUI
Victima a fost preluată de SMURD și transportată la Spitalul Județean de Urgență Sibiu, acolo unde a fost supusă la două intern menții chirurgicale.
„Conform art.29 alin(1) lit. a) din Legea securității și sănătății în muncă nr. 319/2006 cercetarea evenimentelor este obligatorie și se efectuează de către angajator, în cazul evenimentelor care au produs incapacitate temporară de muncă”, explică inspectorii ITM. Cercetarea evenimentului este efectuată de către comisia numită de angajator, prin decizie, și trebuie să respecte termenele legale de finalizare a dosarului de cercetare, respectiv înaintarea acestuia spre avizare către I.T.M. Sibiu.


