zilele sofia nadejde 2

Ediția a V-a a Zilelor Sofia Nădejde continuă cu o serie de întâlniri cu dramaturga ucraineană Irina Hareț, la București, Sibiu și Brașov. Tema acestei întâlniri va fi „Cum scriu femeile în vreme de război”, iar aceasta va avea loc la Aula  Facultății de Arte și Litere a ULBS, pe 29 septembrie de la ora 12.30.

 Întâlnirile vor avea loc sub umbrela proiectului de dezbateri Procentul convenabil, inițiat în 2019, prin intermediul căruia se încearcă realizarea un spațiu sigur, în care artistele din diverse medii pot să împărtășească problemele pe care le întâmpină în industrie și să propună soluții. În cadrul întâlnirii se vor citit pasaje din „Plantăm un măr” de Irina Hareț,  dramaturgă, scenaristă, regizoare şi terapeută. Aceasta conduce teatrul Dialogului Modern în Poltava, Ucraina, a fondat Biblioteca de Teatru Contemporan UkrDramaHub, a fost nominalizată la Women in Arts 2021 Award, la categoria „Women in Theater”. 

 La Sibiu, întâlnirea corespunde cu „Săptămâna de Orientare”, motiv pentru care organizatorii își doresc ca un număr mare de studenți să se regăsească printre participanții eveniment. „Îmi doresc să vină lumea la Sibiu, în special studenții. Textul prezentat este scris imediat după intrarea în Război a Ucrainei, iar acest text a fost tradus și citit în numeroase țări, pentru noi acesta a fost tradus de Raluca Rădulescu”, ne-a mărturisit Elena Vlădăreanu, organizator „Zilele Sofia Nădejde”.

 Proiecții la Sibiu și Brașov

Programul de proiecţii la Sibiu şi Braşov continuă cu scurtmetraje românești regizate de femei în selecția Petrei Torsan: „Lucruri simple” (regia Alma Buhagiar, 2020, 8 min., selectat în competiția Bucharest Fashion Film Festival, 2020), „Să crești sub un cireș amar (regia Agata Olteanu, 2020, 11 min., Marele Premiu la Festivalul Internaţional de Film de la Gijon, 2020), „Maybe There is No Distance (regia Letiția Popa, 2021, 28 min., Premiul „Ion Bostan” pentru Cel mai bun documentar românesc la CineMAiubit, 2021), „Empiric regia Ioana Țurcan, 2021, 15 min., Cel mai bun film la categoria HERSTORY la SCAD Savannah Film), „When Night Meets Dawn” (regia Andreea Cristina Borțun, 2021, 20 min.; selectat în secțiunea Quinzaine des Réalisateurs la Cannes, 2021; Cel mai bun scurtmetraj, TIFF, 2021, Marele Premiu BIEFF 2021).

„Selecția din acest an cuprinde filme care urmăresc cât se poate de atent raportul de influențe dintre lumile interioare ale femeilor și lumea exterioară în care trăiesc și pe care o observă și conservă. Este vorba de un du-te-vino, de o dualitate insider/outsider cu care acestea, și nu numai ele, jonglează, prin intermediul căreia orice îndoială ar avea față de viață, norme și cutume va ajunge să facă parte din povestea devenirii și, mai important, va ajunge un mijloc de explorare psihologică”, a declarat Petra Torsan, curator.

 Zilele Sofia Nădejde este un proiect inițiat în 2018 cu o gală a literaturii scrise de femei. În prezent este un microfestival interdisciplinar al cărui scop este promovarea literaturii și artei realizate de femei.

zilele sofia nadejde 1 scaled

 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu