La Sibiu vom avea Zilele Dermatologiei. Evenimentul va avea loc în perioada 6-8 octombrie și este cea de-a cincea ediție.
În perioada 6-8 octombrie are loc cea de-a cincea ediție a conferinței “ZILELE DERMATOLOGIEI LA SIBIU”, cu tema “ACTUALITĂȚI, PERSPECTIVE ȘI PROVOCARI ÎN DERMATOLOGIE”. Conferința, care se va desfășura în format hibrid, atât cu prezență fizică cât și cu prezență online, la Hotelul Ramada Sibiu. Manifestarea științifică este organizată sub egida Universității “Lucian Blaga” din Sibiu, cu sprijinul Societății Române de Dermatologie și în colaborarea cu Spitalul Clinic Județean de Urgență Sibiu, fiind creditată de Colegiul Medicilor din România cu puncte EMC. Președinta conferinței este dna Prof.univ.dr. Maria Rotaru, medicul șef al Secției Clinice Dermatologie a SCJU Sibiu.
Din comitetul de organizare fac parte Conf. Univ. Dr. Cipăian Călin, Directorul medical al SCJU Sibiu și următorii medici dermatologi din cadrul spitalului: Conf.univ.dr. Iancu Gabriela, Dr. Vîlsan Codruț și Dr. Mihulecea Cristina.
Pentru medicii rezidenți și pentru studenți participarea este gratuită.
„Ne bucurăm că, după doi ani de pandemie, reușim să ne întâlnim și față în față, pentru că o comunicare în context social face ca relevanța, importanța și conținutul mesajului să crească, să fie mai eficiente. Le mulțumesc colegilor din comitetul de organizare și celor din comitetul științific, tuturor participanților din Sibiu și din țară precum și sponsorilor. Și în acest an vom avea o tematică diversă și un conținut de calitate axat pe ceea ce este actual în dermatologie, pe noutățile din domeniu dar și orientat către perspectivele acestei specialități, în corelație cu alte specialități medicale”, a declarat Prof.univ.dr. Maria Rotaru, medicul șef al Secției Clinice Dermatologie a SCJU Sibiu.
Participanții vor avea parte, timp de trei zile, de un program științific divers și atractiv, sub forma sesiunilor de lucrări și simpozioanelor, ce vor fi susținute de profesioniști din domeniul dermatologiei și altor specialități medicale din cele mai mari și importante centre universitare din România: București, Cluj, Iași, Târgu-Mureș, Brașov, Craiova, și bineînțeles Sibiu.
Programul complet al conferinței, cu tematica pe zile și titlurile prezentărilor poate fi consultat aici.
„Conferința reprezintă o importantă oportunitate pentru medicii sibieni de a-și prezenta realizările și experiența în diagnosticarea și tratamentul pacienților precum și de a acumula informații de valoare de la colegii din cele mai importante centre universitare. De asemenea, este o ocazia pentru rezidenți și studenți de a-și completa cunoștințele, cu atât mai mult cu cât pentru aceștia participarea este gratuită. Vom dezbate împreună patologia cancerelor cutanate, a bolilor inflamatorii cutanate, patologia venoasă periferică și multe alte teme de interes și sunt convinsă că vom avea un eveniment de o înaltă ținută științifică”, a mai adăugat Prof.univ.dr. Maria Rotaru.