complexul de sport de la obor, mai aproape de realitate - primăria a depus documentațiile de mediu 
Terenul pe care se va construi complexul de sport

Municipalitatea a semnat, în primăvara acestui an, contractul pentru construirea unui complex de sport și agrement în zona Pieței Obor. Investiția, în valoare de 9,8 milioane de lei, presupune amenajarea mai multor terenuri – de fotbal, tenis, handbal, baschet. La început de toamnă, primăria Sibiu a depus și documentațiile la APM în vederea obținerii acordului de mediu. 

complexul de sport de la obor, mai aproape de realitate - primăria a depus documentațiile de mediu 

Centrul de agrement și sport din zona Pieței Obor e mai aproape de a deveni realitate. Primăria a depus memoriul de prezentare pentru a obține acordul de mediu de la Agenția pentru Protecția Mediului (APM) Sibiu. 

În memoriul de prezentare depus la APM se arată și care sunt motivele pentru care se construiește acest complex de sport și agrement. „În trecut, Sibiul a fost gazda unui număr mare de evenimente sportive, tendință susținută activ pe plan local de către municipalitate prin promovarea unei Agende Sportive în paralel cu Agenda Culturala a orașului, adresându-se în special sportivilor de performanță și acoperind o gamă variată de sporturi cum ar fi ciclismul, tenisul sau baschetul, manifestările aducând notorietate națională și internațională orașului. Strategiile propuse în Strategia Locală de Dezvoltare urmăresc dezvoltarea infrastructurii sportive a Orașului Sibiu, urmărind, atât la nivel național cât și local, dezvoltarea socio-comunitară de durată. (…) Dezvoltarea infrastructurii sportive și de agrement implică o serie de beneficii socio-comunitare care generează coeziune la nivelul comunității și incluziunea socială în și prin sport, încurajează practicarea sporturilor, conduce la îmbunătățirea sănătății publice, servicii noi pentru relaxare și petrecerea timpului liber, turism sportiv, apariția locurilor de muncă pe plan local”, se arată în memoriul de prezentare.

complexul de sport de la obor, mai aproape de realitate - primăria a depus documentațiile de mediu 

În prezent, majoritatea infrastructurii sportive și de agrement se grupează în apropierea parcului Sub Arini. Astfel, Stadionul Municipal, situat la limita nord – estică a parcului, în apropierea cartierelor Calea Dumbrăvii și Hipodrom, unde au loc majoritatea evenimentelor sportive, devine inaccesibil publicului larg în nevoia de a petrece timp liber de calitate, în mijlocul naturii. 

Cum va arăta zona

Noua zonă, în suprafață de 23.000 de metri pătrați, va include un teren de fotbal de aproximativ 8.000 mp, amenajat cu gazon și dotat cu sistem de drenaj și irigații, un teren artificial pentru minifotbal și handbal, două terenuri de tenis și tenis cu piciorul, un teren de baschet și volei și o zonă pentru tenis de masă. De asemenea, se vor crea zone verzi, amenajate cu iarbă, arbori, arbuști și un sistem automatizat de irigații. Primăria spune că se vor planta 10 castani sălbatici, 5 arbori din specia arțar norvegian purpuriu, 12 arbori din specia arțar siberian, 14 din specia arțar arlechin, 17 arbori de fag roșu și 11 arbori de fier persan.

VEZI AICI CUM VA ARĂTA COMPLEXUL SPORTIV

Toate terenurile artificiale multifuncționale vor fi pavate cu granule de cauciuc, o soluție pentru siguranță și confort. 

complexul de sport de la obor, mai aproape de realitate - primăria a depus documentațiile de mediu 

Constructorul Atlas Sport SRL Tg. Mureș se va ocupa inclusiv de amenajarea aleilor pietonale, a aleilor auto și a spațiilor de parcare, cât și de amenajarea vestiarelor și a grupurilor sanitare. În zonă se va instala și un sistem de supraveghere video. Se vor monta în zonă 26 de bănci cu structură metalică confecționată din tablă de oțel și 12 coșuri de gunoi. De asemenea, cei 63 de stâlpi de iluminat vor avea o înălțime de 3 metri și vor fi echipați cu corpuri de iluminat led de 60W. 

Lucrările propuse în cadrul acestui proiect vor fi realizate în 9 luni (perioadă estimată de proiectant), din care 6 luni lucrările de execuție. 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

  1. Acolo trebuia facut si stadionul si o sala de sport.Amenajarile astea de terenuri sunt paleative.