premierul ciucă despre trecerea școlilor în online la iarnă - ”nu este acceptabil să luăm o astfel de decizie”
Sursa: edupedu.ro

Premierul României, Nicoale Ciucă și prefecții județelor din țară au discutat într-o videoconferință despre trecerea cursurilor la online în perioada sezonului rece.

“Partea aceasta de trecere a şcolilor în online din cauza termiei nu are loc în discuţia noastră, pentru că am discutat, aşa cum spuneam de cu mult timp înainte, despre măsurile care trebuie luate astfel încât să fie asigurate toate condiţiile. Nu este acceptabil să luăm o astfel de decizie în condiţiile în care şi astăzi, când discutăm, căutăm soluţii astfel încât să asigurăm derularea procesului de învăţământ coerent, fără niciun fel de alte sincope. Sigur, ştim foarte bine că sunt câteva localităţi din ţară care în fiecare an au avut nevoie de sprijin pentru termie. Discutăm de acele localităţi unde încă, din păcate, termia se asigură prin consumul de păcură. Vom găsi soluţii. De altfel, şi prin decizia de ieri de la şedinţa de Guvern am alocat resursele necesare ca la nivelul autorităţilor locale să poată să înceapă achiziţia de combustibil pentru aceste centrale. Ca atare, sincer, nu văd şi nu accept să întrerupem procesul de învăţământ pentru că nu există termie în vreuna din unităţile de învăţământ”, a transmis Ciucă, relatează Mediafax.

Ministrul Educaţiei, Ligia Deca, a explicat că probleme în asigurarea condiţiilor normale de funcţionare a şcolilor în perioada sezonului rece nu ar trebui să apară în ceea ce priveşte facturile la utilităţi decât datorate consumului.

“Ministerul Educaţiei a ridicat, deja, problema pregătirii pentru asigurarea condiţiilor normale de funcţionare a şcolilor în perioada sezonului rece. Beneficiem de prevederile OUG 119 de anul acesta, care plafonează tarifele pentru energia electrică şi pentru gaze. Practic, cum am spus şi săptămâna trecută presei, preţul fiind plafonat, nu ar trebui să avem diferenţe în ceea ce priveşte facturile la utilităţi decât datorate consumului”, a precizat Deca.

Ea a adăugat că în cazul în care apar situaţii speciale acestea ar trebui comunicate autorităţilor centrale din timp.

“Am fost sesizaţi despre o astfel de situaţie în municipiul Giurgiu. Am discutat cu cei de la administraţia publică locală, care ne-au spus că ar avea nevoie de suplimentări de fonduri. Din cadrul legal existent, noi nu putem face aceste suplimentări fără să mărim costul standard pentru bunuri şi servicii, ceea ce noi nu putem face, dar i-am îndrumat către Ministerul Dezvoltării, unde astfel de suplimentări pot fi făcute. De asemenea, noi am solicitat execuţia bugetară pentru bunuri şi servicii şi previziunile pentru perioada următoare de la Inspectoratele şcolare judeţene. La nivelul ţării, nu previzionăm probleme în acest moment, însă această analiză a fost făcută la începutul lunii septembrie. Vom relua analiza pentru a vedea eventuale evoluţii, în aşa fel încât să ştim din timp potenţialele probleme, pentru a putea să le rezolvăm”, a afirmat Ligia Deca.

Potrivit acesteia, Ministerul Educaţiei a transmis cu continuitate mesajul că nu susţine şi nu încurajează trecerea în online a şcolilor, mai ales după doi ani pandemici, care au generat goluri în procesul educaţional.

Ultima oră

Comentariul meu