parada militara 1 decembrie la sibiu 42

Sibiul nu va avea parada militară de 1 Decembrie în acest an. În schimb, Ziua Națională a României va fi sărbătorită prin ceremonia depunerii de coroane, spectacole cu muzică populară și foc de artificii.

În anii trecuți, mii de sibieni au așteptat nerăbdători să vadă defilarea gărzii de onoare și a trupelor pe Bulevardul Corneliu Coposu. Anul acesta vor avea loc parade militare în București, Alba Iulia, Timișoara și Iași, din păcate nu și în Sibiu.

Întrebat în cadrul ședinței Colegiului Prefectural, Mircea-Dorin Crețu, Prefectul Sibiului a evitat să răspundă la întrebarea referitoare la motivul pentru care de 1 Decembrie sibienii nu vor avea paradă militară. „Anul acesta este un program dedicat și în comuna Sadu, respectiv municipiul Mediaș vor fi activități cărora nu le putem spune exact parade militare. În Sadu, în data 30 noiembrie, va fi o defilare a detașamentului de onoare, iar în data de 1 Decembrie, în Municipiul Mediaș va fi o paradă care va survola câteva avioane din câmpia Turzii, iar detașamentul de onoare, jandarmeria, poliția locală, ISU vor avea angajați care vor defila la Mediaș”, spune Mircea-Dorin Crețu, Prefectul Sibiului.

De 1 Decembrie, în Piața Corneliu Coposu din Mediaș, spectacolul folcloric va începe la ora 11:00 și va fi urmat, la ora 13:00, de ceremonialul militar și religios. Vezi programul aici.

Citește și: Programul complet al evenimentelor de 1 Decembrie, la Sibiu – Depuneri de coroane, concerte de muzică populară, simfonică și folk

 

 

 

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Join the Conversation

1 Commentariu

Comentariu