Pe străzile din Sibiu au început deja să răsune pocnete de petarde. Urmează o perioadă dificilă pentru animalele de companie, în special pentru câini, care se sperie foarte ușor din cauza acestor zgomote.
Medicii veterinari din Sibiu spun că animalele de companie cel mai afectate de pocnete și bubuituri sunt câinii, care au auzul mult mai sensibil decât al omului. Pisicile sunt mai puţin vulnerabile, pentru că ele se pot adăposti mai ușor în locuri în care zgomotele nu se aud așa de tare. „Câinii sunt cei mai afectați de petarde și de zgomote puternice. Se sperie și au tot felul de manifestări urâte – încearcă să se ascundă, se bagă în dulap, se agită prin toată casa și dărâmă tot. Îi afectează destul de serios pocnetele și bubuiturile”, ne-a spus Florin Irimie, medic veterinar din Sibiu.
Acesta precizează că atunci când sunt speriați, câini pot deveni agresivi, mai ales în situația în care stăpânii nu îi lasă în pace. „Dacă un câine este foarte speriat și tu cauți să îl liniștești pentru că nu știi ce s-a întâmplat, poate să devină agresiv, dar foarte rar. Dacă se bagă în dulap, tu nu vrei să îl lași acolo și încerci să-l faci să iasă, el ar putea să devină agresiv din sperietură”, adaugă Irimie.
Suplimente alimentare care ajută animalele de companie să se liniștească
Pentru a preveni sperieturile și a ajuta animalele de companie să se calmeze, medicii recomandă ca proprietarii acestora să le dea acestora suplimente alimentare cu câteva zile înainte de perioada în care bubuiturile o să se întețească. „Aceste suplimente nu au substanță medicamentoasă pentru care trebuie prescripție medicală – ele conțin de, exemplu, vitamina B6, extract de valeriană”, spune medicul veterinar Nicolae Coldea. ”Recomandarea este totuși, ca fiecare deținător de animal să meargă la veterinar, să se sfătuiască cu acesta și să ia ce îi recomandă medicul, pentru că este posibil ca animalul de companie să aibă și alte afecțiuni care ar putea să nu fie compatibile cu orice tratament tranchilizant. De asta, cel mai bine este să apeleze la medicul veterinar, care îi va recomanda să cumpere un anumit produs”, declară Coldea.
Un astfel de exemplu de supliment alimentar este Calmex – pentru câini sub formă de pastile care costă cel puțin 50 de lei, iar pentru pisici sub formă de sirop, care costă între 80 și 200 de lei.