stefanuta spital judetean

Excluderea noului Spital Județean de la finanțarea prin Programul Național de Redresare și Reziliență (PNRR) a stârnit fără doar și poate revoltă la nivel local, acest lucru fiind văzut ca un eșec total în ceea ce se evidențiază a fi realizarea unui proiect deosebit de important pentru comunitate. Nicu Ștefănuță, europarlamentar USR consideră că finanțarea noului Spital Județean prin Programul Operațional de Sănătate (POS) reprezintă ultima soluție în vederea construirii noului spital.

Nicu Ștefănuță a declarat într-o conferință de presă susținută vineri, 20 ianuarie, faptul că anticipările pe care le-a făcut în luna noiembrie a anului trecut referitor la finanțarea prin PNRR au fost corecte. Acesta consideră că pierderea banilor reprezintă un eșec major, iar că finanțarea prin POS depinde în momentul actual de Coaliția de Guvernare. “Mă implic foarte mult și în privința finanțării spitalului județean care devine o “mantră” cumva destul de obositoare a sibienilor, pentru că nu mai întrevăd cum finanțăm acest spital. Din păcate, așa cum am anticipat în noiembrie într-o conferință de presă, se vor da fonduri în multe locuri și câte puțin. Asta s-a întâmplat atunci când lista de spitale a fost prezentată și sunt convins că lista care va fi prezentată în 30 martie tot același lucru va arăta, că vor merge bani puțini la cât mai mulți” susține Ștefănuță.

Banii din POS, ultima cale de finanțare

Banii veniți prin PNRR ar fi contribuit la realizarea noului spital mult mai rapid, în timp ce pentru proiectele accesate prin Programul Operațional de Sănătate, sibienii vor fi nevoiți să aștepte o perioadă mult mai îndelungată. “Faptul că nu avem bani din PNRR este un eșec. Toate investițiile care s-ar fi realizat din PNRR au dată limită 2026, pe când dacă mergem înspre Programul Operațional de Sănătate (POS) ne îndreptăm spre 2029 cel mai devreme, pentru că programele operaționale, fondurile europene sunt mult mai imprevizibile. Eu îmi doresc foarte mult aici la Sibiu  să arătăm celor de la București că banii europeni nu sunt pentru ei, ci sunt pentru noi. Poate printr-un demers cetățenesc, poate printr-o strângere de semnături, eu cred că oamenii din această localitate trebuie să se răscoale. Nu mai trebuie ca cei de la București să ne trateze cu flit, așa cum o fac de altfel în momentul ăsta în privința sănătății. Îmi doresc din tot sufletul ca banii să vină din POS, care de fapt e ultima cale” a completat Nicu Ștefănuță.

Totuși, potrivit europarlamentarului, situația finanțării spitalului este incertă, existând șanse ca aceasta să nu se poată realiza. “Acum, sunt 50-50 dacă POS se va întâmpla sau nu, pentru că nu știu ce înțelegeri sunt la nivel politic în alianță în privința Sibiului. Știu doar că discuția se poartă în coaliție și discuția se poartă politic” a declarat Ștefănuță.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu