primiri urgente 7

Inspectorii din cadrul Direcției de Sănătate Publică (DSP) Sibiu au realizat, la mijlocul lunii ianuarie, un control în Spitalul Clinic Județean de Urgență, în urma căruia au fost constatate o serie de nereguli pentru care au fost aplicate sancțiuni. După câteva zile, inspectorii sanitari au revenit la spital, pentru al doilea control. Directorul DSP spune că, de această dată, „niciuna dintre neconformitățile inițiale nu a mai fost reîntâlnită”. 

Spitalul Județean a fost vizat de controalele DSP luna aceasta. Mai întâi, inspectorii au luat la verificat Unitatea de Primiri Urgențe (UPU) și compartimentele ATI, în data de 14 ianuarie, unde au găsit mai multe nereguli. Au fost aplicate sancțiuni și emise recomandări. „În urma controalelor efectuate în data de sâmbătă, 14.01.2023, începând cu ora 00:00, în trei unități sanitare, în UPU/CPU și secțiile și compartimentele ATI, au fost constatate o serie de neconformități în urma cărora au fost aplicate sancțiuni și formulate măsuri și recomandări”, spune Horațiu Cojocaru, directorul DSP Sibiu.

CITEȘTE ȘI: Control la Spitalul Județean Sibiu – Angajați sancționați fiindcă nu au raportat decesele de gripă la timp 

Câteva zile mai târziu, în 24 ianuarie, tot la miezul nopții, inspectorii sanitari au mers din nou în control în secțiile unde anterior au fost constatate cele mai importante probleme. De această dată, nu au fost întâlnite deficiențe.

„Au fost verificate secțiile: UPU, ATI (etaj 1 li 2), ATI Covid. În urma acestui control niciuna dintre neconformitățile inițiale nu a mai fost reîntâlnită și, de asemenea, nu au mai fost constatate altele noi. Unitatea sanitară a luat măsurile ce s-au impus pentru a asigura o activitate normală, concluzia echipei de control fiind că nu s-au constatat neconformități”, a adăugat Cojocaru.

Urmăriți Ora de Sibiu și pe Google News

Comentariul meu

Comentariu