Un vlogger din Slovacia a călătorit la Sibiu cu cel mai ieftin bilet de avion din lume - "A costat opt euro. Centrul orașului e cam pustiu"
sursa foto: youtube.com/Travel with Daniels

Un vlogger de doar 16 ani din Slovacia a decis să călătorească la mijlocul lunii ianuarie în Sibiu, acolo unde a reușit să găsească la acea dată cel mai ieftin zbor din lume, la doar 8 euro. Daniel a rămas surprins de cât de ieftin este să călătorești în urbea de pe Cibin și a menționat că punctul principal de atracție al călătoriei de 48 de ore a fost chiar Muzeul Astra.

Un vlogger din Slovacia a călătorit la Sibiu cu cel mai ieftin bilet de avion din lume - "A costat opt euro. Centrul orașului e cam pustiu"

video
play-sharp-fill

Daniel este un tânăr vlogger din Slovacia care la doar 16 ani își împărtășește pasiunea pentru a călători prin intermediul canalului său de youtube. Acesta a călătorit în 28 de țări încă de la vârsta de 10 ani și speră să viziteze un număr de minim 35 de țări până la finalul lui 2023.

Călătoria acestuia a început în Bratislava, capitala Slovaciei, de unde a călătorit cu autobuzul spre aeroportul din Viena.  Motivul principal de a zbura la Sibiu a fost chiar prețul extrem de mic al biletului, care a fost mai puțin de 10 euro. „Zborul a costat doar 7,99 euro, care la acea vreme era cel mai ieftin zbor din lume. Zborul de întoarcere a fost și el de asemenea 7,99 euro.” a menționat Daniel în descierea videoclipului postat pe Youtube. După ce a ajuns la Sibiu cu o întârziere de 48 de minute, prima impresie a acestuia a fost legată de timpul mare de așteptare de la controlul pașaportului, unde tânărul a evidențiat faptul că România nu se află în spațiul Schengen.

Un vlogger din Slovacia a călătorit la Sibiu cu cel mai ieftin bilet de avion din lume - "A costat opt euro. Centrul orașului e cam pustiu"

După ce a vizitat Piața Mică, Piața Mare, Catedrala Mitropolitană Sibiu și Podul Minciunilor, băiatul s-a arătat surprins de faptul că cele mai importante puncte de atracție ale orașului turistic transilvănean sunt pustii. „Locul este complet gol, nu e nimeni aici” a menționat acesta. O altă remarcă a fost legată de prețuri, Daniel spunând că „este un oraș într-adevăr superb, iar totul este atât de ieftin”.

Călătoria acestuia s-a încheiat în Muzeul Astra care a fost și punctul maxim de interes al excursiei sale. „Mi-a plăcut foarte mult Muzeul Astra care a fost absolut minunat. Erau atât de multe mori de vânt, de apă și case vechi” a spus Daniel.

În altă ordine de idei, sejurul acestuia de 48 de ore a costat în total 100 de euro, aici fiind incluse toate costurile. „Cazarea pe care am rezervat-o prin Airbnb a costat doar 20 de euro pe noapte, iar întreaga călătorie a costat aproximativ 100 de euro cu mâncare, transport la aeroport, cazare și bilete pentru muzee” a adăugat acesta.

 

Ultima oră

Participă la discuție

1 Commentariu

Publică