VIDEO Adio promoții de învățători la liceele pedagogice - Elevii de la colegiul din Sibiu se tem: „Ar însemna stoparea pregătirii noastre”

Posibila desființare a specializării de învățător din cadrul liceelor/colegiilor cu profil pedagogic stârnește controverse în rândul elevilor și a învățătorilor din Sibiu. Cadrele didactice își exprimă dezacordul față de această măsură. Mai mult, unele au observat și un regres în ceea ce privește pregătirea viitorilor învățători, iar orele de practică din timpul liceului ar fi „cruciale”.

VIDEO Adio promoții de învățători la liceele pedagogice - Elevii de la colegiul din Sibiu se tem: „Ar însemna stoparea pregătirii noastre”

Se spune că înclinația spre o anumită meserie se observă încă din clasele primare. Prin urmare, învățătorul are un rol extrem de important în aprofundarea și stimularea elevilor în vederea unei cariere de succes. Învățătoarele din Sibiu sunt de părere că desființarea acestei specializării din cadrul liceelor/colegiilor cu profil pedagogic nu este o idee bună din punct de vedere al pregătirii viitoarelor cadre didactice.
„Nu sunt de acord cu acest lucru pentru că practica din liceu este de bază. Practica pedagogică din licee este mult mai vastă decât cea din facultate. Mai mult, elevii de la liceu își însușesc mai bine deprinderile cu copiii și au altfel de empatie și conexiune cu ei. În ceea ce privește efectele negative, acestea ar putea consta într-o pregătire pedagogică mai slabă a viitorilor studenți. Plus că în liceu se face mult mai multă practică decât în facultate când studenții deja au alte preocupări. Eu am făcut un an de practică pedagogică în liceu. Consider că ar trebui să rămână în continuare specializarea de învățător în liceele de profil pentru că e o bază foarte importantă”, spune Mariana Vaida, învățătoare la Școala Gimnazială Nr. 2.

„Practicanți slab pregătiți”

O învățătoare de la Școala Gimnazială nr. 4 a observat o mai slabă pregătire a practicanților. Manuela Vrancea este de părere că cele mai multe ore de practică se fac la liceul cu profil pedagogic, ci nu la facultate. „Sunt absolventă de liceu cu profil pedagogic și știu cât de multă practică s-a făcut în pedagogic. La facultate nu se face practică ca la orice liceu pedagogic. Din altă perspectivă, văd ce practicanți slab pregătiți vin în ultima perioadă. Clar nu sunt pentru desființarea specializării de învățător din liceele de profil. Calitatea nu mai este ce a fost odată. Cei care merg la Pedagogic nu mai sunt cei care își doresc această meserie, ci vin acolo ca și o a doua alternativă”, Manuela Vrancea, învățătoare la Școala Gimnazială nr. 4.

VIDEO Adio promoții de învățători la liceele pedagogice - Elevii de la colegiul din Sibiu se tem: „Ar însemna stoparea pregătirii noastre”

„Inhibarea unei noi generații”

Elevii clasei a XI -a de la Colegiului Pedagogic „Andrei Șaguna” și-au exprimat opinia referitoare la desființarea specializării de învățător din liceele cu profil pedagogic. Toți consideră că specializarea este esențială în dezvoltarea armonioasă a viitoarelor cadre didactice. „Pentru mine desființarea acestui profil înseamnă inhibarea unei noi generații care poate să formeze și care poate să aibă o perspectivă modernă asupra viitorului”, spune Vlad.

Practica reprezintă un plus pentru elevii de la liceele pedagogice. „Nu este o părere foarte bună din partea celor care ne conduc deoarece foarte mulți dintre ei nu știu ce se întâmplă în liceele pedagogice. Pe noi ne ajută foarte mult faptul că facem practică atât comasată, cât și observativă. Liceele pedagogice oferă foarte multe oportunități copiilor care învață la acest liceu. De asemenea, învățământul are nevoie de dascăli tineri care sunt deschiși la minte și care acceptă noile schimbări”, spune Andreea Radu.

„Acest profil pentru mine este totul. E un vis pe care l-am avut de mică, acela de a deveni cadru didactic, în special pentru învățământul preșcolar. Desființarea specializării de învățător le distruge visul copiilor ca mine. Consider că liceul pedagogic ne-a pus foarte bine bazele”, spune Iuliana Tomuță, o altă elevă de la Colegiul Pedagogic „Andrei Șaguna”.

Consiliul Județean al Elevilor Sibiu nu este de acord

Consiliul Județean al Elevilor Sibiu nu susține desființarea specializării de învățător din liceele cu profil pedagogic. „Considerăm că desființarea specializării de educator-învățător pentru învățământ primar din cadrul liceelor cu profil pedagogic din întreaga țară, respectiv impunerea absolvirii unui program de studii universitare de către viitorii învățători pentru nivel primar, NU reprezintă măsuri suficiente pentru asigurarea unei calități superioare în învățământul primar, și există chiar riscul de a periclita pe termen lung buna funcționare a sistemului de învățământ. Astfel, CJE Sibiu NU susține noile prevederi din cadrul proiectului Legii Educației Naționale, rezonând cu scrisoarea deschisă semnată de cele 29 de licee pedagogice din țară și trimisă decidenților în cauză”, transmite Raul Kovacs, Avocatul elevului, Consiliul Județean al Elevilor Sibiu.

Raul Kovacs a mai susținut că asociațiile de elevi, federațiile de părinți și sindicatele din învățământ dezaprobă aceste prevederi din proiectul de lege.

VIDEO Adio promoții de învățători la liceele pedagogice - Elevii de la colegiul din Sibiu se tem: „Ar însemna stoparea pregătirii noastre”

Directorul Colegiului Pedagogic „Andrei Șaguna”

În perioada 28-29 ianuarie, toți directorii și coordonatorii de practică pedagogică de la toate liceele și colegiile pedagogice din țară au participat la o conferință națională în cadrul căreia s-a dezbătut subiectul desființării specializării de învățător din liceele cu profil pedagogic. În cadrul conferinței au fost prezenți Sorin Ion, secretarul de stat de la Ministerul Educației, Președintele Asociației Părinților din țară și mulți alți reprezentanți. În urma acestei întâlniri, cadrele didactice, împreună cu oficialitățile, au găsit două soluții.

„Păstrăm specializarea „educatori” care va include pregătirea pentru creșă și grădiniță și specializarea „învățători”, dar în momentul în care elevul va absolvi cei patru ani de liceu va trebui să urmeze și pregătirea universitară. Fără licență nu vor putea să rămână în învățământ. Propunerile au fost agreate de toată lumea pentru că suntem conștienți că absolventul de pedagogic trebuie să își continue pregătirea și la nivel universitar”, spune Mihaela Filip, directorul Colegiului Naţional Pedagogic „Andrei Şaguna”.

De asemenea, directorul de la colegiul din Sibiu a subliniat faptul că numărul orelor de practică din cadrul liceelor cu profil pedagogic este foarte mare, ceea ce înseamnă că viitorii învățători vor fi mult mai bine pregătiți. „Am ajuns la concluzia că formarea inițială trebuie să fie făcută în liceul pedagogic pentru că sunt patru ani de zile în care elevul face foarte multă practică, aproape 600 de ore la învățători, 400 de ore la educatori-puericultori. Iau contact cu anteșcolarii, preșcolarii și cu cei din învățământul școlar este cu totul altceva. Atunci când încerci să îl formezi de la 14 ani și nu atunci când termină un liceu teoretic care nu are atâta pregătire psiho-pedagogică”, adaugă Filip.

Potrivit proiectului Legii învățământului preuniversitar, liceele pedagogice nu vor mai avea specializarea de educator-învățător, ci doar pe cea de educator-puericultor. Mai exact, absolvenții liceelor cu profil pedagogic vor putea preda doar copiilor de la creșă și grădiniță.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică