Sibianul găsit mort în Câmpșor s-ar fi sinucis - A fost lovit de un tren
foto: arhivă

Sibianul găsit decedat lângă calea ferată din zona Câmpșor din cartierul Ștrand s-ar fi sinucis. Bărbatul, în vârstă de 39 de ani, a fost găsit fără suflare, miercuri dimineața, de către mecanicul unui tren. 

Sibianul găsit mort în Câmpșor s-ar fi sinucis - A fost lovit de un tren

Mecanicul unui tren a sunat la 112 și a anunțat că în zona Câmpșor din cartierul Ștrand din Sibiu, lângă calea ferată, zace un bărbat decedat. La fața locului s-au deplasat polițiști și echipaje de la Medicina Legală. Potrivit surselor Ora de Sibiu, indiciile arată că bărbatul s-ar fi sinucis, însă se fac cercetări pentru a stabili cu certitudine dacă a fost sau nu vorba despre un accident nefericit. Se presupune că acesta s-a aruncat în fața unui tren și a murit pe loc.

VEZI ȘI: Bărbat găsit mort lângă calea ferată din Câmpșor

Anchetatorii fac cercetări pentru a depista ce tren l-a lovit, întrucât în prezent nu se cunoaște acest aspect. Mecanicul care a sunat la 112 nu este cel al trenului în fața căruia s-ar fi aruncat sibianul. 

Trupul bărbatului a fost preluat de Serviciul de Medicină Legală pentru efectuarea necropsiei. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii circumstanțelor exacte în care s-a produs acest eveniment.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică