Finlanda a aderat oficial la NATO

Finlanda a devenit marți cel de-al 31-lea membru al alianței de securitate NATO, iar steagul său va fi ridicat în curând la sediul alianței.

Ministrul finlandez de externe a semnat documentul de aderare și l-a înmânat secretarului de stat american Antony Blinken, relatează BBC, scrie Mediafax.

Aderarea Finlandei reprezintă un eșec pentru Vladimir Putin, care s-a plâns în mod repetat de extinderea NATO înainte de invazia sa în Ucraina.

În prezent, lungimea frontierei Rusiei cu statele membre NATO s-a dublat.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a avertizat că Rusia va “urmări îndeaproape” ceea ce se va întâmpla în Finlanda, descriind extinderea NATO ca fiind o “încălcare a securității și intereselor noastre naționale”.

Finlanda împarte cu Rusia o frontieră estică de 1.340 km (832 mile) și a cerut oficial aderarea la NATO împreună cu Suedia în luna mai a anului trecut, din cauza războiului din Rusia.

Ambele țări adoptaseră anterior o politică de nealiniere. Dar, după invazia din Ucraina, au ales protecția articolului 5 al NATO, care spune că un atac asupra unui membru reprezintă un atac asupra tuturor, ceea ce înseamnă că, dacă Finlanda ar fi invadată sau atacată, toți membrii NATO – inclusiv SUA – i-ar veni în ajutor.

“Acest lucru va face Finlanda mai sigură și NATO mai puternică”, spunea marți secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, în fața presei.

Cererea Suediei s-a împotmolit deocamdată, președintele turc Recep Tayyip Erdogan acuzând Stockholmul că i-a îmbrățișat pe militanții kurzi și că le-a permis acestora să demonstreze pe străzi. De asemenea, Ungaria nu a aprobat încă aderarea Suediei.

Stoltenberg a declarat că NATO se va asigura că Suedia va deveni următorul membru care va adera.

Ultima oră

Comentariul meu