Raluca Turcan vrea stoparea fraudelor legate de concediile medicale - ”Se vor respecta drepturile cetățenești”

Deputatul PNL Sibiu Raluca Turcan, fost ministru al Muncii, a anunţat, vineri, că a depus un proiect de lege care vizează stoparea fraudelor legate de concediile medicale fictive, noutatea fiind că va fi implicată mai mult Poliţia pentru a-i verifica, de exemplu, pe cei care se laudă pe reţelele de socializare cu imagini din concedii de odihnă, în timp ce ei de fapt figurează în concedii medicale ce trebuie decontate de stat către angajatori.

Raluca Turcan vrea stoparea fraudelor legate de concediile medicale - ”Se vor respecta drepturile cetățenești”

„Proiectul pe care l-am iniţiat propune un mecanism de control al concediilor medicale. Acesta se realizează la domiciliu sau la adresa indicată de beneficiarii de concedii medicale, în intervalul de timp şi în condiţiile stabilite prin lege. Va fi realizat de către angajatori, casele de asigurări de sănătate sau, după caz, de către agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă judeţene şi a municipiului Bucureşti, însoţiţi de către personal din cadrul poliţiei comunitare / locale. Se vor respecta drepturile şi libertăţile cetăţeneşti garantate de Constituţia României şi se va garanta inviolabilitatea domiciliului sau a reşedinţei asiguratului. Persoanele care nu vor face această declaraţie, nu vor fi la adresa indicată sau nu vor permite verificarea – nu vor primi sumele cuvenite pe zilele de concediu medical”, a declarat Raluca Turcan, relatează Agerpres.

Parlamentarul PNL Sibiu a adăugat că „în doar două luni de la începutul anului 2023 s-au solicitat deja sume însumând 60% din bugetul pe întregul an pentru plata concediilor medicale”.

„Nu ar mai trebui să avem situaţii în care cineva îşi ia concediu medical pentru a merge la pescuit sau a se ocupa de alte treburi din gospodărie”, a subliniat deputatul Raluca Turcan.

Potrivit fostului ministru al Muncii, prin Legea Bugetului de Stat pe 2023 s-au aprobat la acest capitol fonduri în suma de 3,7 miliarde lei, iar la data de 28 februarie obligaţiile restante de plată înregistrate erau în sumă de 2,2 miliarde lei. De asemenea, neasigurarea plăţilor la termenele legale prevăzute de actele normative în vigoare poate genera cheltuieli suplimentare asupra bugetului FNUASS ca urmare a acţionării în instanţă, pentru recuperarea debitelor, de către beneficiarii prevederilor OUG nr.158/2005, a mai arătat Raluca Turcan.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică