minora din ocna sibiului, dată dispărută, și-a înscenat răpirea - fata s-a certat cu părinții

Oana Ciovică, minora în vârstă de 14 ani, din Ocna Sibiului, dată dispărută de familie, a fost găsită. Se pare că adolescenta și-a înscenat răpirea în urma unor neînțelegeri cu părinții. Copila a fost preluată de către reprezentanții DGASPC Sibiu. 

minora din ocna sibiului, dată dispărută, și-a înscenat răpirea - fata s-a certat cu părinții

Ultima zi a fost extrem de dificilă pentru familia unei copile din Ocna Sibiului, asta după ce fata a dispărut de acasă, iar în cutia poștală a apărut un bilet în care era indicat faptul că ar fi fost răpită și se cere răscumpărare. Părinții au anunțat poliția, iar oamenii legii au început căutările.

Adolescenta a fost găsită în cursul dimineții de miercuri pe raza localității Hașag și a declarat că și-a înscenat răpirea, totul după o ceartă cu părinții. „În urmă cu câteva minute, polițiștii Serviciului de Investigații Criminale din cadrul I.P.J. Sibiu au depistat-o pe minora în cauză pe raza localității Hașag, la domiciliul unei rude. Adolescenta a declarat că și-a înscenat răpirea pe fondul unor neînțelegeri cu părinții”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu. (DETALII DESPRE DISPARIȚIE, AICI)

Din verificările efectuate de către polițiști a rezultat că minora nu a fost victima niciunei infracțiuni, fiind preluată de către reprezentanții DGASPC Sibiu.

Vă reamintim că minora nu se află la prima plecare de acasă fără știrea părinților. Ea a mai fugit și în trecut, fiind găsită ulterior tot la Hașag.

Ultima oră

Comentariul meu

Publică