Horațiu Floca mulțumește fanilor CSU, pentru un sezon de excepție - ”Sibiul respiră baschet”

CSU Sibiu sărbătorește medaliile de bronz în Liga Națională de baschet masculin, după victoria din seria din finala mică, 3-2 cu Rapid București. Marți seara, în jocul decisiv din Sala Rapid, CSU a făcut un meci excelent s-a impus la final cu 82-78.

Horațiu Floca mulțumește fanilor CSU, pentru un sezon de excepție - ”Sibiul respiră baschet”

Directorul CSU Sibiu, Horațiu Floca a vorbit exclusiv cu Ora de Sibiu la puțin timp după decernarea medaliilor de bronz și a trofeului pentru locul 3 pentru jucătorii pregătiți de Tomas Rinkevicius.

”Este un final de sezon care confirmă întreaga muncă depusă de-a lungul ultimelor 10 luni de zile, de fiecare membru al organizației BC CSU Sibiu. Mă bucur că, indiferent de greutăți, nici măcar o zi nu ne-am îndepărtat de la principiile noastre, acelea de a munci pentru a atinge cele mai bune performanțe. Suntem privilegiați la Sibiu pentru sprijinul permanent pe care îl primim de la suporterii noștri, care au crezut în noi și ne-au fost aproape, la bine și la greu. Le mulțumim pentru tot. Medalia de bronz a fost obținută și cu sprijinul finanțatorilor, partenerilor și sponsorilor noștri, cărora le mulțumim încă o dată, în numele întregii organizații. Sibiul respiră baschet!” a declarat directorul CSU Sibiu, Horațiu Floca, care ocupă acest post de șapte ani.

CSU Sibiu va afla în luna iunie în ce cupă europeană va participa în sezonul următor, în funcție de locurile alocate României și de opțiunea finalistelor în Liga Națională.

Horațiu Floca mulțumește fanilor CSU, pentru un sezon de excepție - ”Sibiul respiră baschet”

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică