Începe școala. Agonie sau extaz?
Sursă foto: Digi24

Oh, da, începe școala. Obișnuim să vorbim despre acest moment, mai ales noi adulții – părinți, bunici, cadre didactice, cu îngrijorare și stres. Avem multe de pregătit, de organizat, de făcut cheltuieli serioase în familie, iar o serie de școli și licee se confruntă la fiecare deschidere de an școlar cu probleme rămase nerezolvate precum siguranța clădirilor la incendiu, infrastructură depășită, lipsa materialelor moderne, uneori chiar și cu lipsa manualelor. Una peste alta, problemele și stresul din jurul începerii anului școlar nu ne lasă să privim acest moment așa cum ar merita: cu încredere și bucurie.

Copiii însă văd altfel lucrurile. Este momentul lor până la urmă și de aceea, noi din Platforma Sibiu2024 ne-am spus că despre începutul școlii trebuie să dăm cuvântul, în primul rând, copiilor. Ne-am întrebat copiii o serie de lucruri despre începutul școlii și din răspunsurile lor a ieșit materialul ce urmează. Textul nu are pretenția de a fi o cercetare sociologică sau de a prezenta concluzii general valabile. Este mai curând o invitație pentru toți părinții sibieni de a asculta ce cred copiilor lor despre începutul școlii.

Din răspunsurile la nouă întrebări pe care noi ca părinți le-am adresat copiilor noștri, cu vârste între 8 și 17 ani, au reieșit următoarele lucruri. 

Prieteni și râsete: De abia aștept să înceapă școala pentru că aici îmi întâlnesc prietenii și cu ei râd și plănuiesc lucrurile care ne plac nouă. Abia aștept să ne povestim despre ce am făcut în vacanța de vară. Și o să-mi fac prietenii noi cu care să pun la cale aventuri și nebunii. Mi-ar plăcea mult să pot petrece timp cu prietenii mei de la școală și după ce se termină orele.

Începe școala. Agonie sau extaz?
Răspunsurile unor frați, 10-13 ani, clasa a IV-a, respectiv a VI-a

Profesori drăguți: Profesorii care zâmbesc și sunt prietenoși sunt cei mai buni. Cu cât ne înțeleg mai bine, cu atât învățăm mai ușor și cu mai multă bucurie. Profesorii, ar fi frumos, să fie conectați cu interesele noastre, să facă, de exemplu, legături între universuri din filmele la care ne uităm și cărțile obligatorii de școală.

“Sa fie înțelegători și răbdători, să ne dea explicații suplimentare dacă ne trebuie, să îi vedem cu un zâmbet cât mai mare în fiecare zi.”

Învăț mai ușor când: mergem în excursii, când facem ore în parc, vizităm locuri, când putem să lucrăm în grup cu alți colegi. Când despre geografie vorbim în excursii la munte, despre istorie în muzee sau în alte locuri, când engleza sau germana o folosim să ne descurcăm într-o altă țară. 

Descoperirea lucrurilor noi: Aș vrea ca școala să fie locul unde descopăr lucruri noi în fiecare zi. Vreau ca orele să fie pline de surprize. Să nu se repete lecțiile, să nu învățăm pe de rost ca roboții.

Explorarea intereselor: Aș vrea mult ca la școală să pot să explorez și ce mă interesează pe mine, pe lângă materiile școlare obligatorii și temele de făcut, precum: dans, teatru, gătit, robotică, club de lectură.

“Mi-ar plăcea să învăț mai mult despre spațiul cosmic, secretele universului.”

“M-ar bucura să învăț să calculez cum să lovesc mingea să meargă cum vreau eu.”

“Aș vrea șă știu cum să navighez pe internet în siguranță, că sunt multe pericole. ” 

“Îmi doresc să vorbim la școală despre sănătatea mintală a adolescenților, să nu fiu singur cu interes pentru subiectul ăsta, să putem vorbi deschis despre ce ni se întâmplă, cu colegii și profesorii noștri. “

Ajutor când am nevoie: Uneori, pot să am probleme cu înțelegerea anumitor lucruri. Aș vrea să știu că pot cere ajutor de la profesori sau părinți și că ei vor explica răbdător până când înțeleg totul.

Părinții mă ajută cu școala când: au încredere în mine și nu mă compară mereu cu alți colegi. Când nu sunt controlatori și obsedați de note. Aș vrea să știu că mă pot ajuta cu proiectele mai grele sau când nu înțeleg ceva la școală. Aștept de la ei să știe ce se întâmplă la școală și să fie de acord să-mi petrec mai mult timp cu colegii și prietenii.

Nouă ne-au dat de gândit răspunsurile copiilor noștri. Și nu pentru că am avut surprize imense cu ceea ce ne-au spus, ci pentru că emoțiile și gândurile lor legate de începerea școlii sunt atât de diferite de ale noastre ca părinți. Am putea avea încredere în copiii noștri și să ne lăsăm inspirați de starea lor de spirit, vădit optimistă și plină de bucurie. 

Vă invităm și pe voi să vorbiți cu copiii voștri despre ce înseamnă pentru ei începerea școlii și puteți folosi în conversație întrebările pe care le-am adresat copiilor noștri. 

Cum vă simțiți în legătură cu mersul la școală și ce vă face să simțiți astfel?

Ce subiecte sau activități – fără legătură cu materiile de zi cu zi de la școală vă pasionează și v-ar bucura să le explorați la școală?

Cum vă imaginați că puteți folosi lucrurile învățate la școală în viața voastră de zi cu zi, acasă, cu părinții, cu prietenii?

Ce părere aveți despre prietenii pe care îi veți face la școală sau cu cei cu care veți revedea?

Cum v-ar plăcea să fie profesorii voștri și ce ar trebui să facă ei să vă ajute să învățați mai bine?

Ce ar trebui să facă mama și tata și bunicii ca să simțiți că vă sprijină cu școala? 

Există vreun subiect sau un lucru care vă place mult pe care ați vrea să petreceți mai mult timp, să-l dezvoltați în mod special în acest an școlar?

Ce vă face să vă simțiți mai încrezători și bucuroși la începutul școlii?

Ne-am bucura mult și ar fi chiar util pentru o înțelegere mai amplă a gândurilor copiilor, să ne scrieți la contact@sibiu2024.ro, să ne spuneți ce cred ei despre începutul școlii.

Ultima oră

Comentariul meu