Numeroşi pelerini au participat la slujbele religioase săvârșite în ziua de 14 septembrie, la Mănăstirea „Înălțarea Sfintei Cruci” din localitatea Sădinca. Sfânta Liturghie din ziua hramului a fost săvârșită de Înaltpreasfinţitul Părinte Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului şi Mitropolitul Ardealului.
Ierarhul a liturghisit la Altarul de vară al mănăstirii sibiene, împreună cu un sobor de preoți și diaconi. Alături de credincioși din localitățile apropiate de mănăstire și pelerinii veniți din alte părți ale țării au fost prezenți la hramul mănăstirii numeroși oficialități și oaspeți.
În cuvântul de învățătură, Înaltpreasfințitul Mitropolit Laurenţiu a vorbit despre semnificațiile praznicului din 14 septembrie și cinstirea pe care o aducem Sfintei Cruci, Altarul de Jertfă al Mântuitorului Iisus Hristos.
„Semnul Crucii, care la început era de ocară, s‑a transformat în semnul biruinței. Este semnul care alungă puterile demonice care ne atacă, care ne împresoară cu tot felul de uneltiri. De la începutul vieții noastre creștine, Sfânta Cruce este cea care ne ocrotește. Copilul, când este adus înainte de a fi botezat, este însemnat cu semnul crucii la frunte, la gură și la piept, preotul zicând: «Mâinile Tale, m‑au făcut și m‑au zidit». (…) Este o lucrare a lui Dumnezeu Care vine prin mijlocirea noastră, pentru ca pe noi să ne ocrotească. În ultima clipă a vieții noastre plecăm de aici cu mâinile puse în semnul crucii pe piept, iar la capul nostru va veghea crucea, semnul biruinței, adică nădejdea în viața de dincolo pe care deja o avem din lumea aceasta. Câtă binecuvântare se revarsă asupra noastră prin acest semn al Crucii! Crucea adevărată este cea care Îl are pe Mântuitorul răstignit pe ea, pentru că nu este doar semnul Pătimirii Mântuitorului Hristos, ci este și semnul biruinței, semnul Învierii”, a subliniat ierarhul.
La final Sfintei Liturghii, stareţul aşezământului monahal, protosinghelul David Stoica, a mulțumit ierarhului pentru binecuvântarea adusă și la hramul din acest an al mănăstirii de la Sădinca. De asemenea, părintele stareț a mulțumit oficialităților și tuturor binefăcătorilor așezământului monahal. Sărbătoarea hramului s‑a încheiat cu un recital de pricesne susținut de intepreta de muzică populară Anca Mărginean.