Primăria Sibiu a început lucrările pentru realizarea unei conexiuni alternative pentru bicicliști, în zona podului de pe strada Rusciorului. Pentru realizarea acestui proiect a fost necesară tăierea unei salcii, care, de altfel, era bolnavă.
Municipalitatea anunță că prin constructorul CON-A, a început lucrările de creare a unei conexiuni alternative, mai sigure, pentru bicicliștii care utilizează pista de pe malurile Cibinului, în zona podului de pe str. Rusciorului.
“Pistele pentru biciclete de pe malurile Cibinului au fost bine primite și sunt utilizate de sibieni. Din economiile realizate în acest proiect, vom realiza o a doua conexiune între pistele
existente în zona podului peste Cibin din dreptul străzii Rusciorului. Dacă în prezent pistele
traversează podul la nivelul carosabilului, pe strada Cibinului și Târgu Fânului, prin această
nouă conexiune vom crea piste pe sub podul de pe str. Rusciorului. Bicicliștii care se îndreaptă către cartierele Reșița, Gușterița sau zona industrială est vor avea o alternativă mai sigură, care nu se intersectează cu traficul auto”, a transmis Astrid Fodor, primarul municipiului Sibiu.
Noua conexiune va lega tronsonul de piste pentru biciclete dintre Podul Maria Tereza și podul de pe str. Rusciorului, care are ca punct de sfârșit malul drept al râului, de tronsonul 6, care are ca punct de început zona aceluiași pod, dar de pe malul stâng al râului, din dreptul străzii Rusciorului.
Legătura principală va traversa pe sub pod, iar cea de-a doua, care va fi utilizată în cazul în care nivelul râului va crește, traversează râul înainte de podul de pe Rusciorului și ajunge pe celălalt mal, în zone magazinului LIDL, unde se va face joncțiunea cu pista existentă și pasarela circulară.
Lucrările vor presupune amenajarea malului stâng a râului Cibin în vederea creării pistei pentru biciclete, execuția de rampe în amonte și aval de pod, amenajarea pistei pentru biciclete, cu iluminat și balustrade, și marcajele caracteristice și lucrări de reparații la culeea podului peste Cibin.
Valoarea investiției este de 4 milioane de lei, lucrările urmând să se încheie până la finalul
acestui an.
Biata salcie bolnavă.