Președinta organizației județene PNL Sibiu a comentat afirmația „votul vostru nu contează”, spusă de președinta Consiliului Județean, Daniela Cîmpean, consilierilor din opoziție în cadrul unei ședințe la finalul anului trecut. Raluca Turcan a precizat că „oamenii curajoși devin ținte politice și le este speculată fiecare scăpare”.
Raluca Turcan consideră că Daniela Cîmpean este „un om curajos” și că afirmația „votul vostru nu contează”, spusă consilierilor din opoziție în una dintre ședințele de Consiliu Județean de la finalul anului trecut a fost „o scăpare pe care orice om poată să o aibă”. Pentru acea afirmație, șefa CJ-ului este acum o „țintă politică”.
„Eu consider că nu ar trebui să mă pronunț pentru dezbateri care au loc în Consiliul Județean. Cred că vă întâlniți de suficient de multe ori în Consiliul Județean astfel încât să fie clarificate aceste poziții. Cum ar fi să mă pronunț despre ce ar trebui să facă o persoană sau alta în spațiul public? (…) Cu atât mai mult, chiar nu doresc să comentez. Parteneriatul este pe proiecte și solicit pentru dezvoltarea orașului și județului. Vă mai spun în același timp un lucru. În politică, sunt oameni curajoși și oameni care zboară pe sub radar. De foarte multe ori, oamenii curajoși devin ținte politice și pentru că devin ținte politice, le este speculată fiecare virgulă, fiecare cuvânt, fiecare scăpare pe care orice om poate să o aibă, fie că vorbim de politică, fie că vorbim de medicină, școală și așa mai departe. Din punctul meu de vedere, dacă este să ne concentrăm pe aspecte din astea superficiale, pierde toată lumea. În primul rând sunt jigniți oameni într-un mod nemeritat pentru că greșelile sunt umane, mai ales atunci când te expui public, mai ales atunci când îți asumi lupte și bătălii curajoase. Dacă stai deoparte și taci, cu siguranță nu te atacă nimeni. Sunt oameni care mustesc de acuzații și suspiciuni de corupție, sunt oameni care mustesc de incompetență și lipsă de proiecte. Cum vă explicați că de multe ori acei oameni sunt bine mersi și pot să fie cap-coadă marcați de erori în comunicarea publică și oameni care au o scăpare într-o exprimare o dată devin ținte politice?”, a spus Raluca Turcan în cadrul unei conferință de presă organizată vineri la sediul PNL Sibiu.