Pianistul italian Alessandro Deljavan și-a făcut debutul în România printr-un concert susținut alături de orchestra Filarmonicii de Stat Sibiu sub bagheta maestrului Alessandro Crudele. Acesta s-a declarat încântat de colaborarea avută cu instituția de cultură din Sibiu.
Joi, 25 ianuarie 2024, la Sala Thalia, Alessandro Deljavan a interpretat Concertul pentru pian și orchestră nr. 16 în Re major, K 451, de Wolfgang Amadeus Mozart, spre încântarea celor peste 400 de spectatori.
„A fost o experiență foarte plăcută cu un compozitor pe care-l iubesc atât de mult, Mozart, și alături de un bun prieten, Alessandro Crudele, care mi-a creat tot confortul. Sala a fost plină și un public foarte cald. Desigur, limbajul muzical al lui Mozart este, într-un fel, extrem de limitat, din cauza instrumentelor de care dispuneau în epocă, dar totuși, cu un număr atât de mic de instrumente și ideile pe care le aveau la începutul perioadei clasice, el a realizat lucruri extraordinare și asta admir la geniul lui Mozart. A fost o adevărată plăcere și sper că vor mai avea și alte colaborări. Mulțumesc foarte mult!”, a spus solistul.
Alessandro Deljavan a început să învețe să cânte la pian înainte de vârsta de 2 ani și a dat primul său spectacol la vârsta de 3 ani. De atunci, a susținut concerte în întreaga lume, în peste 20 de țări, 2024 fiind anul debutului său în România. El are în palmares premii la competiții precum Concours musical de France (Premiul I, Paris, 1996), Concursul Hummel (Premiul II, Bratislava, 2005), Gina Bachauer Young Artist Competition (Premiul V, 2005), Concursul Cliburn (Premiul special John Giordano, 2009), Concursul Isang Yun (Premiul II, Tongyeong, Coreea de Sud, 2010) și Concursul Cliburn (Premiul special Raymond E. Buck, 2013). De asemenea, Deljavan are o discografie de peste 60 de albume. În prezent, este directorul artistic al școlii Opera Master din Crecchio și profesor de pian la Conservatorul de Muzică “U. Giordano” din Rodi Garganico, Italia.