„În primul rând, este absolut regretabil că elevii au fost puși din nou în situația în care să fie în pericol, pentru că infrastructura școlară este perimată, a declarat ministrul Educației, Ligia Deca,  după ce tavanul unei săli de clasa de la Școala Gimnazială Alămor din județul Sibiu s-a prăbușit și patru elevi au fost transportați de urgență la spital.

Incidentul   a avut loc într-un corp de clădire din anul 1936, care a fost reabilitat acum aproximativ două decenii. Clădirea nu apărea ca fiind cu risc seismic, ca să apară ca fiind risc seismic, ea trebuie să fie expertizată ”, a adăugat ministrul Educaţiei.

„Așteptăm rezultatul acestor evaluări, ca să știm care au fost motivele. Ştim că administrarea clădirii este în sarcina autorităților publice locale. Poliția a deschis un dosar de cercetare penală pentru săvârșirea infracțiunilor de vătămare corporale din culpă și Inspectoratul Școlar Județean Sibiu, cu care am luat legătura, desfășoară deja o inspecție acolo”, a declarat Deca.

In  contextul celor  petrecute la şcoala din Alămor,  ministrul Ligia Deca a anunțat că a fost finalizat raportul corpului de control al Ministerului Educației în cazul Odorheiu Secuiesc, unde s-a produs un incident similar și că a dispus o serie de măsuri vizavi de cercetare disciplinară pentru cei care trebuiau să supravegheze siguranța elevilor, din perspectiva conducerii școlii.

Amintim că  incidentul grav, de la Şcoala din Alămor a fost sesizat în jurul orei 12:00, prin apel la 112. La fața locului au ajuns și polițiști din cadrul IPJ Sibiu, care au început cercetările. Incidentul s-ar fi produs imediat după terminarea pauzei. În sala de clasă învățau 12 elevi de clasele a V-a și a VIII-a, clase comasate, efectuându-se cercetări pentru stabilirea numărului de persoane aflate în clasă în momentul producerii evenimentului.

Mai multe amănunte despre starea elevilor peste care a căzut tavanul puteţi citi aici

Ultima oră

Leave a comment