O asociație pentru drepturile romilor s-a autosesizat în cazul discriminărilor rasiale de la Jina. „Trebuie luate măsuri imediate”

Asociația Juriștilor Romi – „RomaJust” s-a autosesizat în cazul familie din Jina care odată ce și-au cumpărat casa pe o stradă principală din comună au devenit țintele discriminării sătenilor. Mai mult, vecinii soților Grigore au inițiat o ședință în cadrul primăriei din Comuna Jina, unde aceștia s-au arătat revoltați de faptul că o persoană de etnie romă va locui în proximitatea lor. (DETALII AICI)

O asociație pentru drepturile romilor s-a autosesizat în cazul discriminărilor rasiale de la Jina. „Trebuie luate măsuri imediate”

Asociația Juriștilor Romi este recunoscută pentru luptele împotriva discriminării romilor. După ce a citit povestea Ramonei și a lui Petrișor, preşedintele Asociaţiei „RomaJust”, Eugen Ghiță, vrea să îi ajute să își facă dreptate.

Preşedintele Asociaţiei „Romajust”, Eugen Ghiță spune că astfel de cazuri de rasism s-au înmulțit în ultimul an la nivelul întregii țări. „Este un fenomen care se întâmplă în toată țara. Sunt probleme și din partea autorităților în mai multe orașe din țară. Cred că din cauza voturilor. O parte dintre autorități o să fie prieteni cu comunitatea pentru că se bazează pe câteva voturi, iar alții o să fie împotriva ei, pe ideea că o să îi facă ei să dispară”, a spus Eugen Ghiță.

Citește și: Familie din Jina amenințată de vecini după ce au cumpărat o casă în sat. Ramona și Petrișor se simt discriminați: „Și noi suntem ca ei, nu suntem animale”

Un conflict interetnic

Eugen Ghiță este de părere că Jina se află la limita izbucnirii unui conflict interetnic. Preconcepțiile pe care cei din Jina le au despre comunitatea de „băieși” sunt din cauza istoriei romilor, prezentată într-o lumină negativă, care are un impact până în zilele noastre. Eugen Ghiță a explicat fenomenul.

„În Jina este vorba despre rasismul structural, care există și în alte regiuni din România. În istorie tot ce este raportat la romi este negativ și are repercusiuni și astăzi. Cetățenii din Jina sunt și ei tributari la astfel de informații și de aici frica locuitorilor de a nu avea lângă ei un etnic rom pentru că se pot întâmpla de la ilegalități, la transmitere de boli, până la lipsa păstrării curățeniei”, a spus preşedintele Asociaţiei „RomaJust”.

Citește și: Scandalul de xenofobie din Jina. Ies la iveală noi cazuri. Localnic: „Au zis că îmi dau foc la casă”

O asociație pentru drepturile romilor s-a autosesizat în cazul discriminărilor rasiale de la Jina. „Trebuie luate măsuri imediate”

Eugen Ghiță, despre gestionarea situației de către primarul comunei Jina

Preşedintele Asociaţiei „RomaJust” este de părere că primarul comunei Jina ar trebui să intervină de urgență în aplanarea acestui conflict între comunitatea de romi și restul locuitorilor din Jina, până nu se ajunge la un conflict interetnic.

„Trebuie o mediere, trebuie discutat cu oamenii, trebuie chemați la ședințele cu părinții, la ședințele de partid, la biserică, unde pot fi informați. Poliția poate să facă informări referitor la lucrul acesta și atunci locuitorii se vor liniști. Trebuie să înțeleagă că omul va plăti dacă va face ceva ilegal, dar nu pot să plătească pentru ce sunt. E vorba de amenințări și amenințările sunt făcute pe motiv rasial. Trebuie luate măsuri imediate, dacă nu, primarul se va confrunta în curând cu un conflict interetnic. Probabil că în sinea lui și acceptă conflictul. Lucrurile nu sunt simple în privința asta”, spune Ghiță.

Eugen Ghiță a mai observat conflicte de natură rasială în apropierea Sibiului, unde a intervenit prin intermediul Asociaţiei „RomaJust”. „Aproape de Sibiu am mai avut niște conflicte referitor la actele de proprietate. Oamenii s-au instalat în anumite cartiere și locatarii majoritari făceau presiuni pe primărie ca să îi scoată de acolo. Există o istorie și la Sibiu, unde cetățenii au fost sprijiniți de către primărie”, a mai spus Ghiță.

Asociaţia Romajust a Juriştilor Romi este reprezentată de mai mulți avocați care și-au unit eforturile pentru a apăra pro bono persoanele discriminate.

 

 

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică