FC Hermannstadt negociază prelungirea contractelor cu Găman și Butean. Sibiul a început să caute jucători pentru sezonul viitor

Până la al doilea joc din play-out, programat pe 29 martie la Voluntari, conducerea lui FC Hermannstadt se focusează pe prelungirea contractelor a doi jucători de bază, Mihai Butean și Valerică Găman.

FC Hermannstadt negociază prelungirea contractelor cu Găman și Butean. Sibiul a început să caute jucători pentru sezonul viitor

Succesul clar de duminică de la Sibiu, 3-0 cu Dinamo a adus liniște pe malul Cibinului. Conducătorii clubului FC Hermannstadt se axează în perioada următoare pe discuțiile cu Mihai Butean și Valerică Găman, doi dintre titularii de bază ai echipei sibiene, care sunt la final de contract în vară.

Japonezul Mino Sota este și el la final de contract, însă acesta are de mult timp pe masă oferta finală a clubului și este clar că niponul își dorește să plece. Astfel, șansele ca el să continue și sezonul viitor par zero.

În schimb, negocierile cu Mihai Butean și Valerică Găman avansează spre un final fericit, mai ales că cei doi jucători au anunțat că își doresc să rămână la Sibiu. Oficialii lui FC Hermannstadt fac eforturi să ajungă la un consens cu cei doi în privința salariilor.

În plus, conducătorii clubului sibian au început să caute noi jucători care să vină în vară la Sibiu. În pole-position sunt Mihart (CSM Focșani), Baba Ayne (CSC Șelimbăr) și Saeed (Metaloglobus). Ghanezii Saeed și Ayne sunt sub contract cu FC Hermannstadt și rămâne de văzut dacă antrenorul Marius Măldărășanu va conta pe ei în sezonul viitor. Mijlocașul de bandă Mihart a făcut cantonamentul de iarnă în Antalya cu trupa lui Măldărășanu. Cu siguranță se va căuta un mijlocaș central care să suplinească plecarea aproape certă a lui Mino Sota.

Rămâne de văzut cum va gestiona clubul situația jucătorilor pe care i-a împrumutat. Astfel, italianul Murgia aparține de Spal, iar împrumutul expiră în vară. Portarul Căbuz aparține de  CFR Cluj și dacă clubul din Gruia nu îi prelungește împrumutul, sibienii vor trebui să caute și goalkeeper. Aceeași situație este și în cazul lui Opruț, care va reveni la clubul cu care are contract, Kortrijk (Belgia), astfel că FC Hermannstadt va trebui să caute și fundaș stânga.

FC Hermannstadt negociază prelungirea contractelor cu Găman și Butean. Sibiul a început să caute jucători pentru sezonul viitor

 

Ultima oră

Comentariul meu

Publică