Polițiștii din cadrul Servicului Rutier Vâlcea au desfăşurat sâmbătă o acţiune de prevenire a accidentelor rutiere și impunere a respectării normelor rutiere pe DN 7 și DN 64. Șoferii au fost supravegheați dintr-un elicopter.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul unui echipaj din cadrul Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I., ce a survolat şi supravegheat traficul rutier cu un elicopter dotat cu aparatură pentru înregistrarea abaterilor la regimul rutier.
„Acţiunea a avut ca scop prevenirea şi combaterea principalelor cauze generatoare de accidente rutiere, în special combaterea nerespectării regulilor privind depăşirea şi a încălcării regimului legal de viteză. Cele 5 echipaje auto și 2 moto de poliţie rutieră aflate în trafic pe DN 7 și DN 64, au beneficiat de sprijin aerian, cu un elicopter al Inspectoratului General de Aviaţie al M.A.I., în care s-a aflat şi un poliţist rutier care a transmis informaţii echipajelor de poliţie rutieră aflate la sol pentru a interveni prompt, în vederea depistării celor care au încălcat normele rutiere”, transmit polițiștii vâlceni.
Astfel, au fost constatate 28 de abateri, pentru care au fost aplicate sancțiuni contravenționale în valoare de aproximativ 7.000 de lei, dintre care 8 pentru nerespectarea regimului legal de viteză și 20 pentru alte nereguli. De asemenea, au fost reţinute 5 permise de conducere, respectiv 3 pentru depăşire neregulamentară și 2 pentru alte nereguli, fiind constante și 2 infracțiuni la regimul rutier.
Astfel de activități au ca scop creșterea gradului de siguranță rutieră pe drumurile publice din județul Vâlcea și vor fi permanentizate în perioada următoare.