reportaj: povești și probleme ale integrării refugiaților și imigranților din sibiu

De Ziua Mondială a Refugiatului, pe 20 iunie 2024, Sibiul a devenit un exemplu de solidaritate și incluziune, găzduind o serie de evenimente dedicate celor 3000 de străini care trăiesc în oraș, dintre care 2000 sunt refugiați.

Sloganul “Împreună” și activitățile organizațiilor locale

Sub sloganul “Împreună”, organizatorii Sus Inima Programmes for Refugee Integration și Centrul Cultural Arab au creat un mediu de sărbătoare și reflecție, promovând construirea de punți culturale și oferind sprijin comunității. Activitățile au inclus muzică, spectacole, ateliere pentru copii, artă vizuală, târguri de joburi și discuții despre beneficiile diversității culturale și incluziunii socio-economice. Evenimentul a subliniat importanța integrării și a sprijinirii refugiaților și imigranților, transformând Sibiul într-un oraș al empatiei și deschiderii.

Criza refugiaților și implicarea Sibiului

Ziua de 20 iunie a fost aleasă de ONU ca fiind Ziua Mondială a Refugiatului, pentru a simboliza amploarea crizei refugiaților pe întreg mapamondul, și anume faptul că 20 de persoane devin refugiați în fiecare 20 de minute. Sibiul găzduiește astăzi aproximativ 3.000 de străini, dintre care 2.000 sunt refugiați – majoritatea provenind din Ucraina, în urma războiului, și din Siria. Ceilalți 1.000 sunt expatriați, persoane care au venit în România, în special în Sibiu, în scopuri profesionale, mulți lucrând în domeniul construcțiilor și al serviciilor, dar și pentru diverse companii străine cu sedii în Sibiu.

Evenimentul de la Muzeul Teutsch

De Ziua Mondială a Refugiatului, curtea Muzeului Teutsch, situată vizavi de Parcul Astra, a devenit neîncăpătoare. Asociația Sus Inima, prin programul său de integrare a refugiaților, a organizat un eveniment dedicat comunităților de refugiați și expați. Evenimentul a inclus muzică, spectacole, locuri de joacă și ateliere pentru copii, artă vizuală, câteva lecții de cultură generală, un mic târg de joburi și un panel de discuții foarte util.

Perspective Internaționale și Strategii de Colaborare

Reprezentanți ai organizațiilor internaționale au împărtășit perspectivele lor, sfaturi practice, povești de succes și strategii de colaborare. Sesiunea de discuții a avut loc la Biblioteca ASTRA – American Corner. Printre invitați s-au numărat Ruxandra Empen, responsabilă pentru politici de incluziune socială în cadrul Republicii Federale Germane în România; Jorunn Brandvoll, responsabilă pentru politici de protecție la UNHCR; Jean-Benoit Manhes, coordonator pentru situații de urgență la UNICEF; Lucian Dinu, coordonator al proiectului AVRR IOM; și Eugene Vovk, coordonator SIPRI la Sus Inima.

Aceștia au discutat despre beneficiile diversității culturale, incluziunii socio-economice și dezvoltării comunitare, oferind participanților o oportunitate valoroasă de a învăța de la acești experți, totul sub sloganul „ÎMPREUNĂ.”

Patty Barboș: Importanța Sprijinului Comunității Locale

Patty Barboș, reprezentantă a comunității Sibiu International Friends, vede evenimentul ca pe o oportunitate de a învăța și a împărtăși experiențe. Ea afirmă:

„Discuția a fost extrem de captivantă. Nu s-a limitat doar la subiectul refugiaților, ci au fost abordate și teme legate de imigranții primiți de România, inclusiv experiențele prin care trece orașul Sibiu. Invitații au împărtășit experiențele lor în lucrul cu comunitățile de refugiați din întreaga țară. Mulți dintre participanți au venit cu propuneri de activități pentru refugiații ucraineni, cum ar fi organizarea de drumeții sau implicarea copiilor și adolescenților în activități artistice, pentru a se putea exprima prin artă. Unii membri ai grupului meu au solicitat și sprijin psihologic. Deși știm că avem psihologi în Sibiu, există o diferență semnificativă atunci când primești sprijin specific pentru experiențele tale, cum ar fi șocul cultural. Discuția a fost cu adevărat interesantă, iar cei prezenți erau oameni cu experiență, dornici să împărtășească toate informațiile pe care le aveau la dispoziție. Sperăm ca anul viitor să organizăm o discuție similară de Ziua Imigranților. În prezent, avem numeroase comunități în Sibiu. De exemplu, comunitatea din Sri Lanka numără peste 200 de persoane și deja și-au înființat o asociație. Avem și oameni din India și Nepal aici, care cred că ar fi bucuroși să participe la astfel de evenimente.”

Provocările imigranților și necesitatea cursurilor de limbă

Ea subliniază, de asemenea, importanța primirii călduroase și sprijinului din partea comunității locale:

„Venim aici în principal pentru a lucra, deci este o necesitate pentru noi să ne aflăm aici, asta trebuie să înțeleagă lumea. În al doilea rând, avem nevoie să primim cursuri de limba română, și să găsim un loc confortabil în care să locuim. De asemenea, avem nevoie de respect și de empatie din partea colegilor și a oamenilor de pe stradă.”

Întrebată dacă imigranții primesc acest sprijin, ea răspunde:

„Trebuie să lupți pentru asta. Mai întâi lupți în limba greșită, apoi înveți româna și începi să vorbești cu oamenii și să le explici motivele pentru care ești aici și că și noi, imigranții, suntem ființe umane la fel ca cetățenii acestui oraș.”

Patty Barboș, care s-a mutat în urmă cu 6 ani în Sibiu din Bolivia și este măritată cu un sibian, afirmă că adaptarea inițială a fost dificilă:

„Îmi doresc/mi-e dor să văd oameni dansând pe stradă. În acest moment mă simt foarte bine. Însă când am venit aici acum 6 ani, am avut depresie și anxietate, deoarece societatea din Sibiu nu știa pe atunci cum să accepte un străin. De ce este un străin aici și este fericit pe stradă? Ce faci, de ce ești aici? Am simțit o problemă din cauza culorii pielii mele, deoarece aceasta este interpretată ca fiind ceva negativ în cultura românească. Acesta este un alt motiv pentru care trebuie să lupți mult cu prejudecățile. Și nu, nu toți străinii sunt blonzi; nu suntem toți blonzi. Din aceste motive mi-a fost greu la început.”

Sibiu International Friends

Între timp, Patty a creat organizația Sibiu International Friends, care organizează regulat întâlniri între imigranți, activități culturale, sesiuni de gătit, ore de limba română, și oferă suport celor ce au nevoie să se integreze și să înțeleagă cultura orașului.

„La început a fost doar un grup pentru a socializa, și apoi am început să avem cursuri de limba română. Ne dorim să sprijinim diferitele comunități din întreaga lume în Sibiu pentru a avea prieteni și oameni cu care să vorbim – să vorbească. De asemenea, dorim să oferim în viitor consiliere pe toate nivelurile: socială, psihologică și juridică, mai ales pentru cei care muncesc aici. Este foarte greu să-ți faci actele singur aici în Sibiu sau în București. Planul este să creăm o instituție pentru toți străinii care locuiesc în Sibiu, un loc unde să meargă fiecare cu încredere și să primească sprijinul potrivit.”

Nevoia de Conexiune

Jeffrey și Ankita din India au împărtășit și ei din experiențele lor. Jeffrey afirmă că integrarea în Sibiu a fost dificilă inițial:

„Până acum a fost foarte interesant. Am locuit la început în Săliște într-o cazare oferită de compania la care lucrez. De când a venit soția mea aici, locuiesc în Sibiu, într-un apartament. După ce am cunoscut-o pe Patty acum 2 ani, a fost foarte bine, totul a mers bine. Mai presus de orice, oamenii care vin la Sibiu au nevoie de conexiune – mai ales când ești o persoană nouă, nu cunoști limba, nu cunoști locul, nici măcar nu știi în ce magazine să mergi. Este întotdeauna bine să ai alături o persoană care cunoaște puțin locul și are ceva experiență aici.”

Conexiunile sunt foarte importante

Își amintește că atunci când a venit în Sibiu, în primele 6 luni, a fost foarte rău și se simțea foarte singur:

„Practic, nu știam nimic. Deoarece nu locuiam în oraș, nu aveam nici legătură cu orașul. Pe atunci, oamenii de la resurse umane din compania noastră ne-au ajutat să ne familiarizăm cu acesta. Apoi am găsit comunitatea bisericii din care fac parte, și prin intermediul acesteia am reușit să cunosc comunitatea internațională și să-mi fac prieteni. A fost dificil pentru că, chiar dacă cauți pe internet, nu găsești cu adevărat oameni – vrei să cauți prieteni, oameni din India, sau cel puțin vorbitori de engleză. Obișnuiam să stau în tren, să vin în centrul orașului și să sper că voi întâlni pe cineva. Pe măsură ce întâlneam oameni, lucrurile se îmbunătățeau.”

Sprijinul comunității locale

Ankita vede experiența acomodării în Sibiu ca pe una pozitivă: „Pentru că soțul meu este aici, este mai ușor. Sunt foarte recunoscătoare că sunt aici, și sunt recunoscătoare pentru biserica din care fac parte și pentru oamenii din jur, deoarece îmi oferă cu adevărat oportunitatea de a întâlni persoane noi și de a mă conecta cu lumea din jur.”

Provocările birocratice și de integrare

Uitându-se în urmă, Jeffrey spune că și-ar dori de la Sibiu să ofere conexiuni mai ușoare și oameni dispuși să vorbească între ei:

„Totul este bine, dar cred că birocrația este cel mai dificil lucru pentru fiecare imigrant pe care îl cunosc aici. Este foarte greu să obții toate informațiile pentru a rezolva niște lucruri simple – cum ar fi aplicarea pentru reînnoirea vizei de exemplu, ce acte sunt necesare. Pentru a-mi aduce soția aici, mi-a luat un an să adun actele. A fost o mare luptă. Chiar și după ce am adus-o aici, pentru a finaliza actele a fost un stres imens. Din fericire, am avut acești oameni alături care m-au ajutat și mi-a fost mai ușor – autoritățile mi-au cerut chiar să am 40.000 Lei în cont pentru a le arăta – și, din fericire, am avut-o pe Patty care mă cunoștea și am reușit să împrumut acești bani. Dar pentru mulți alți oameni care nu au acest tip de sprijin, este foarte dificil, vreau să spun, 40.000 Lei este o sumă enormă pentru oricine. Dar, la final, este o mare diferență să poți avea familia cu tine. Și pentru mine acesta este cel mai important lucru, să o am pe soția mea cu mine.”

Ankita subliniază dificultatea găsirii unui loc de muncă pe baza profilului și studiilor sale:

„Cea mai mare problemă a mea aici este găsirea unui loc de muncă bazat pe profilul și studiile mele. Sunt profesionist medical, și nu avem nicio idee unde să mergem, ce să facem pentru a obține echivalarea diplomei de master. În Europa sau în Marea Britanie, diploma mea este valabilă, dar aici nimeni nu știe de fapt, ce să facă, nu știe să-mi spună dacă diploma mea este valabilă sau nu.”

Soțul ei completează:

„Avem oameni calificați printre noi, care pot contribui la această societate. Iubim acest loc și vrem să contribuim, dar pentru a face acest lucru avem nevoie de niște conexiuni și ajutor pentru a gestiona acești pași.”

Eugene Vovk: Noua nuanță a cuvântului „Împreună”

Eugene Vovk, coordonatorul programului pentru refugiați SUS INIMA, afirmă că evenimentul nu este o celebrare, ci un prilej de a onora refugiații și de a stabili legături cu comunitățile gazdă. El subliniază:

„Concluzia mea pentru astăzi este că am descoperit o nouă nuanță a cuvântului ÎMPREUNĂ. În timpul discuției de astăzi am vorbit despre activități pentru tineri care pot fi realizate împreună cu comunitățile gazdă, activități pentru refugiați sau alți imigranți. Și apoi ne-am găsit cumva împreună cu persoane mai în vârstă, așa ca mine, care nu mai suntem adolescenți, și care ar putea organiza aceste activități pentru cei tineri. Apoi am întrebat publicul ce cred și oamenii au venit direct cu idei. Deci, concluzia mea este că este nevoie să ne adunăm și să discutăm ce anume putem face împreună. Aceasta este nuanța cuvântului ÎMPREUNĂ pe care am identificat-o ca simbol al acestui an: să ne ascultăm unii pe alții, să vorbim, să începem să ascultăm și apoi să găsim o modalitate de a îmbunătăți lucrurile. Nu doar să luăm, ci și să și dăm.”

Nevoile refugiaților s-au schimbat

Eugene, care a venit odată cu începerea războiului din Ucraina, explică cum s-au schimbat nevoile refugiaților în ultimii ani:

„Dacă atunci când au ajuns în Sibiu oamenii aveau nevoie de ajutoare imediate – hrană, cazare, produse de igienă, etc., acum nevoile sunt mai degrabă de ordin cultural. Acum este important ca oamenii să aibă acces la sistemul educațional, să primească lecții de limba română și să găsească oportunități de muncă.”

El povestește despre adaptarea copiilor refugiați și soluțiile pentru integrarea acestora în sistemul educațional românesc:

„La Sibiu avem o școală ucraineană care acționează ca sistem de suport pentru a facilita integrarea copiilor în comunitate, în societate. Copiii sunt înscriși ca vizitatori ai sistemului școlar românesc, iar în paralel merg la școala ucraineană. Alți copii frecventează în continuare la distanță orele școlilor din Ucraina pentru a avea continuitate și pentru a putea primi note și susține examene. Aici, ca vizitatori ai școlilor românești, nu primesc niciun fel de recunoaștere oficială a frecventării orelor. Pas cu pas, astfel, cei mici ajung să se integreze și să facă trecerea de la vizitator al școlii la elev cu drepturi depline.”

Piața locurilor de muncă și barierele lingvistice

Despre piața locurilor de muncă, Eugene spune că nu este una tocmai accesibilă, în primul rând din cauza barierei lingvistice și apoi a echivalării studiilor:

„Cel mai bun scenariu este să începi cu orice loc de muncă, primul pe care îl găsești, apoi să începi cursuri de limbă și să îți echivalezi diploma. Altfel, dacă doar aștepți, conform experienței pe care am văzut-o în acești ani, cei care au început cu orice job disponibil acum sunt într-o situație mai bună decât cei care au așteptat să apară jobul perfect.”

Din punct de vedere cultural, pentru ucraineni, Eugene crede că dacă nu ar exista bariera lingvistică, aceștia nu ar simți nicio diferență culturală:

„Avem aceeași mâncare, aceeași religie, aceleași obiceiuri.”

Dialogul este cheia integrării

Eugene subliniază importanța dialogului cu comunitatea locală:

„Dacă sunt plângeri despre refugiați sau imigranți în Sibiu, să discutăm. Acestea vin întotdeauna dintr-o parte a populației, dar uneori se reflectă asupra întregii comunități, așa că îndemnul meu este să discutăm problemele și să vedem care sunt soluțiile. Cu siguranță vom găsi o soluție bună împreună dacă vorbim.”

Jonas Dellantonio: Reflecții asupra umanității comune

Concluziile evenimentului au fost clar trase de Jonas Dellantonio, comunicator al organizației SUS INIMA, care a subliniat:

„În esență suntem cu toții la fel. Desigur, avem obiceiuri diferite, steaguri diferite, dar la finalul zilei împărtășim toți același plan și aceeași mâncare. Și, prin astfel de evenimente, avem oportuniteate să ne amintim că diferențele nu sunt atât de mari, ci ceea ce avem în comun este mult mai mare. Suntem aici să ne reflectăm asupra acestui lucru, să ne dăm seama că putem fi mai umani. Și dacă suntem atât de norocoși să avem parte de toate acestea în viețile noastre, putem împărtăși și cu ceilalți care sunt mai puțin norocoși decât noi.”

 

Ultima oră