soferiță rănită după ce a intrat tare într-o curbă și a ieșit cu mașina în decor la șura mică
foto: arhivă

Polițiștii rutieri și două echipaje SMURD au intervenit duminică la un accident produs pe DJ 106B, în localitatea Șura Mică. O șoferiță a ieșit cu mașina în decor. 

„Din primele cercetări efectuate a rezultat că, în timp ce conducea un autoturism spre Ocna Sibiului, o femeie în vârstă de 48 de ani, din județul Alba, cel mai probabil pe fondul neadaptării vitezei în curbă, a pierdut controlul direcției de deplasare și a ieșit în afara părții carosabile”, spune Elena Welter, purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu.

Conducătoarea auto și pasagera din autoturism, o femeie în vârstă de 47 de ani, tot din județul Alba, au suferit vătămări corporale și au fost transportate la spital, conștiente.

„Echipajele au acordat îngrijiri medicale pentru două femei în vârstă de 47 de ani, respectiv 48 de ani care prezentau traumatisme craniane și dureri toracice. Ambele au fost transportate conștiente la UPU Sibiu”, a transmis Raluca Marcu, purtător de cuvânt al ISU Sibiu.

Nu au fost probleme de trafic.

Ultima oră