A noua ediție a festivalului de muzică Untold începe joi, 8 august, și se încheie duminică, 11 august, la Cluj-Napoca, cu peste 250 de artiști internaționali pe scenă. Printre headlinerii ediției din 2024 se numără Sam Smith, Lenny Kravitz, Burna Boy, Martin Garrix și mulți alții.
Organizatorii au anunțat că evenimentul este aproape sold-out, cu 99% din bilete deja vândute. Festivalul va avea loc pe cea mai mare scenă din istoria Untold, dotată cu un ecran LED de 900 de metri pătrați, scrie Hotnews.
Printre inovațiile acestei ediții se numără interpretarea pieselor în limbajul semnelor pentru persoanele cu deficiențe de auz, un demers unic pentru festival. În plus, organizatorii au pregătit zone de relaxare, sesiuni de make-up, studiouri de tatuaje și experiențe VR pentru participanți.
Abonamentele de General Acces pentru cele patru zile costă 1.100 lei, iar biletele pentru o singură zi variază între 495 și 550 lei. De asemenea, vor fi disponibile și abonamente VIP pentru 2.320 lei.
Primele abonamente pentru Untold 2025 vor fi puse în vânzare sâmbătă, 10 august, la ora 22:00.