Un scandal a izbucnit între doi șoferi, duminică, într-un sens giratoriu din orașul Cisnădie. Șoferul unei utilitare l-ar fi lovit cu pumnii pe un alt conducător auto.
Polițiștii sibieni au deschis dosar penal în cazul unui conflict între doi șoferi, izbucnit duminică seară, în Cisnădie. „În seara de 1 septembrie a.c., la nivelul Poliției Orașului Cisnădie, s-a înregistrat o plângere penală prin care un tânăr reclamă faptul că, la aceeași dată, în jurul orei 19.30, în Cisnădie, ar fi fost agresat de către șoferul unei autoutilitare, bărbatul lovind și portiera stânga față a autoturismului în care se afla tânărul, în calitate de conducător auto.
În cauză, polițiștii au deschis un dosar de cercetare penală care vizează săvârșirea infracțiunilor de lovire sau alte violențe, respectiv distrugere.
Din primele cercetări efectuate rezultă că persoana bănuită de comiterea faptelor este un polițist din cadrul I.P.J. Sibiu, aflat în timpul liber la momentul presupusei săvârșiri a faptelor. Cercetările sunt continuate în vederea stabilirii situației de fapt, pentru aplicarea măsurilor legale.
În acest context, comanda I.P.J. Sibiu a dispus, prin Compartimentul Control Intern, declanșarea de verificări cu privire la comportamentul polițistului în cauză, urmând a se dispune măsuri în consecință”, a transmis purtătorul de cuvânt al IPJ Sibiu, Elena Walter.