sibiancă în pragul disperării din cauza infrastructurii de pe calea șurii mici: „mi se dărâmă casa” (video)

Rodica Radu locuiește pe Calea Șurii Mici în casa pe care părinții au construit-o în anii ’60. De câțiva ani, locuința se degradează sub ochii ei, iar asta din cauza proastei infrastructurii de pe viaductul din zonă. 

O locatară de pe Calea Șurii Mici și-a exprimat nemulțumirea, în fața consilierilor locali, la ședința din 26 septembrie, cu privire la problemele de infrastructură de pe viaduct care i-au afectat locuința. Potrivit femeii, în aceeași situație se află și alți vecini, cărora le intră apă în pereți din cauza rigolelor nefuncționale.

Apa de pe viaduct distruge casele

Femeia a explicat faptul că apa se acumulează din cauza lucrărilor deficitare și se infiltrează în pereții casei sale. „Avem apă, apa stă… uitați cum arată locuința mea. Dacă ați sta dumneavoastră și să vedeți munca mea din anii 1960, munca părinților mei, cum se dărâmă”. Aceasta a prezentat fisurile și degradarea tencuielii din cauza umezelii excesive, subliniind că peretele este grav afectat, iar locuința este în pericol de prăbușire.

sibiancă în pragul disperării din cauza infrastructurii de pe calea șurii mici: „mi se dărâmă casa” (video)

De asemenea, femeia a descris condițiile de viață de pe strada pe care locuiește, unde mașinile de mare tonaj încalcă regulile de circulație. Avem tonaj de 3,5 și circulație de 30 la oră… Dar nu se respectă nimica… Vin cu cife, bascule și-mi flutură că au autorizație de la primărie”, a spus disperată femeia. Ea a adăugat că, deși au fost amplasate semne de circulație în zonă care indică viteza de rulare, acestea nu sunt respectate de către șoferi.

Rodica Radu a adăugat că, din cauză că rigolele de pe viaduct sunt defecte, apa care se scurge afectează atât structura podului, cât și locuințele din apropiere: „Uitați, aici sunt mașinile cum vin, că se formează apa… rigola nu merge, mașinile stropesc casele din greu. Uitați cum arată podul, sunt găuri jos, pline de mucegai, se face mlaștină, mătasea broaștei, țânțari, muște. Noi suntem pensionari, avem nepoți, nu putem să-i plimbăm pe stradă”.

sibiancă în pragul disperării din cauza infrastructurii de pe calea șurii mici: „mi se dărâmă casa” (video)

Petiții ignorate de autorități

Sibianca a menționat că a trimis petiții atât la primărie, cât și la Protecția Mediului, dar nu a primit niciun răspuns. „De 9 ani de zile trăim în aceste condiții mizerabile… Nu putem să ne plimbăm, sunt oameni cu diabet care trebuie să se plimbe, dar nu se poate în aceste condiții”, a adăugat femeia.

„La mine nu a ajuns nicio petiție. O să dispun să se ocupe Direcția Tehnică. Am făcut modificări la Direcția Tehnică și sunt convinsă că altfel vor fi tratate lucrurile față de cum au fost în ultimii doi ani. Luni ne vom deplasa acolo”, a spus primarul Fodor. 

Ultima oră